Satul Ciocanesti, din judetul Suceava, alaturi de Rasinari si Biertan, din Sibiu, propunerile Romaniei pentru etapa mondiala a concursului Best Tourism Villages

Satul bucovinean Ciocanesti, alaturi de satele Rasinari si Biertan sunt propunerile Romaniei pentru etapa mondiala a concursului Best Tourism Villages, a anuntat marti Ministerul Antreprenoriatului si Turismului (MAT).


Potrivit MAT, clasamentul final, obtinut in urma evaluarilor desfasurate de comisia de specialisti este urmatorul: locul 1 – Rasinari (judetul Sibiu), locul 2 – Biertan (judetul Sibiu), locul 3 – Ciocanesti (judetul Suceava), locul 4 – Costesti (judetul Valcea), locul 5 – Eibenthal (judetul Mehedinti) si locul 6- Rau Sadului (judetul Sibiu).

Cele 9 criterii de selectie pe baza carora s-au intocmit punctajele finale fac referire la resursele culturale si naturale, promovarea si conservarea resurselor culturale, durabilitatea economica, durabilitatea sociala, dezvoltarea mediului, dezvoltarea turismului si integrarea lantului valoric, guvernanta si prioritizarea turismului, infrastructura si conectivitata, sanatatea, siguranta si securitata. Suplimentar, au fost notate si fotografiile si videoclipurile de prezentare a destinatiilor.

Rasinari, Biertan si Ciocanesti vor fi, astfel, propunerile Romaniei pentru etapa mondiala a concursului.

Conform MAT, cele trei sate au sansa de a fi desemnate „Best Tourism Villages” sau de a fi incluse in Programul Upgrade, prin intermediul caruia vor beneficia de suport din partea OMT si a partenerilor pentru imbunatatirea domeniilor de activitate.

Rezultatele finale ale concursului vor fi anuntate in luna decembrie a acestui an.

„Satele noastre sunt adevarati ambasadori ai turismului romanesc! In acest an, Rasinari, Biertan si Ciocanesti, datorita unor astfel de instrumente de promovare internationala, au o noua ocazie sa devina cunoscute in intreaga lume si, mai mult, sa se regaseasca in oferta multor agentii de turism internationale. MAT le va fi alaturi si in etapa mondiala a concursului! Felicitari tuturor satelor candidate!”, a declarat ministrul Antreprenoriatului si Turismului, Constantin-Daniel Cadariu. (I.P.)

Leave a Reply