Politistii locali au actionat, in aceste zile, pentru luarea masurilor de sanctionare in cazul unor persoane fizice si juridice care au uitat, se pare, ca legislatia interzice ascultarea de muzica la intensitate ridicata, pe timp de noapte.
Astfel, in noaptea de marti spre miercuri, in jurul orei 01, politistii locali s-au deplasat in zona Steaua, ca urmare a unei sesizari prin care se semnala faptul ca un cetatean a uitat si ca este mijlocul saptamanii si ca este o ora atat de tarzie si a dat drumul la muzica foarte tare producand un real disconfort vecinilor.
Cel in cauza a fost identificat si sanctionat cu 1.000 lei, conform Legii 61/1991 republicata.
La scurt timp, a fost semnalata o alta situatie asemanatoare in zona centrala, la societatea comerciala River Fun Garden (terasa Vineri 13 n.r.), de pe B-dul Vasile Parvan, unde muzica la intensitate ridicata deranja locuitorii din zona.
Si in acest caz politistii locali au aplicat o sanctiune de 1.500 lei reprezentantilor terasei.
Politistii locali au aplicat in ultimele luni, in special odata cu incalzirea vremii, un numar de 81 sanctiuni contraventionale persoanelor fizice si juridice care au deranjat locuitorii din vecinatate prin muzica data la maxim pe timp de noapte. (Politia Locala Timisoara – Biroul Comunicare, Registratura si Evidenta Operativa)