Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand cu data de 26 mai 2022, a inculpatului Sabau Catalin, inspector in cadrul ANAF – Directia Generala Antifrauda Fiscala, in sarcina caruia s-a retinut comiterea infractiunii de luare de mita.
In ordonanta procurorilor se arata ca, in cauza, exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:
La data de 01 aprilie 2022, in urma efectuarii unui control la o PFA (persoana fizica autorizata), inculpatul Sabau Catalin, in calitatea mentionata mai sus, ar fi pretins si primit de la tatal persoanei respective suma de 15.000 euro.
Banii respectivi ar fi fost primiti de inculpat pentru a nu sesiza organele de urmarire penala cu neregulile constatate in contextul controlului si pentru a stabili obligatii fiscale mai mici in sarcina persoanei vizate.
Inculpatului Sabau Catalin i s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala.
La data de 27 mai 2022, inculpatul a fost prezentat Tribunalului Cluj care a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventiva pentru 30 de zile. (V.E.)