Leul ramane cea mai stabila moneda din regiune. In schimb, forintul maghiar a pierdut de la inceputul anului circa 2,4%, zlotul polonez s-a depreciat cu 1%, iar coroana ceha a castigat aproape 1,8%.
„Cursul de schimb leu/euro a cunoscut (…) o cvasi-stabilizare pe noul palier, in contextul actiunilor BNR in sfera gestionarii lichiditatii, dar si pe fondul relativei calmari ulterioare a volatilitatii pe piata financiara internationala.
Riscurile (…) raman insa ridicate, si cu potentiale consecinte asupra inflatiei si a indicatorilor de vulnerabilitate externa, au atentionat membrii Consiliului, evocand atat dimensiunea dezechilibrului extern si riscurile la adresa consolidarii bugetare induse de razboiul din Ucraina, cat si perspectiva normalizarii mai rapide a conduitei politicii monetare de catre banci centrale majore, in principal de catre Fed, precum si cresterea alerta a ratelor dobanzilor reprezentative de catre banci centrale din regiune, inclusiv in conditiile inrautatirii perceptiei de risc asupra economiilor din proximitatea conflictului militar”, se arata in minuta sedintei de politica monetara din 5 aprilie.
Media euro a fluctuat intre 4,9409 lei, minim al ultimelor sapte luni, si 4,9443 lei, cea de la sfarsitul perioadei fiind stabilita la 4,9432 lei, intr-o sedinta in care transferurile s-au realizat intre 4,942 si 4,947 lei, cu inchiderea la 4,942 lei.
Conform unui sondaj realizat in randul membrilor AAFBR, 45% dintre analisti romani estimeaza pentru finalul anului un curs cuprins intre 4,95 si 5,05 lei/euro, iar alti 45% prognozeaza o medie cuprinsa intre 5,06 – 5,15 lei/euro.
Dupa decizia BNR de a majora rata de referinta la 3%, dobanzile interbancare si-au intrerupt ciclul de crestere, ele situandu-se la maximul ultimilor noua ani. Analistii BCR anticipeaza o majorare a dobanzii cheie la 4,50%, pana in octombrie.
La sfarsitul saptamanii, indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a stagnat la 4,70%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 4,82%, iar cel la 12 luni, care reprezinta rata dobanzii platita la creditele in lei atrase nivel interbancar, a revenit de la 4,91 la 4,90%.
In sondajul amintit, majoritatea participantilor la sondaj (47%) cred ca rata de politica monetara la finalul anului va fi cuprinsa intre 3% si 4%, iar circa o treime o vad la 4 – 5%.
O parte a pietelor occidentale au fost inchise vineri cu ocazia sarbatoririi Pastelui Catolic, ceea ce a facut ca euro sa fluctueze intre 1,0798 si 1,0831 dolari, dupa ce a atins, joi, minimul ultimelor doua luni, de 1,0758 dolari. In aceste conditii cursul dolarului a crescut de la 4,5230 lei, la inceputul saptamanii, la 4,5703 lei, la sfarsitul ei.
Pietele nu au fost incantate de declaratia presedintei BCE, Christine Lagarde, care nu s-a aratat inca interesata sa majoreze dobanzile in zona euro, in ciuda cresterii inflatiei la 7,5%.
Cursul francului elvetian a fluctuat intre 4,8445 si 4,8883 lei, iar cel al lirei sterline a crescut de la 5,9017 la 5,9719 lei, la finalul intervalului.
Chiar daca metalul galben s-a stabilizat in jurul valorii de 1.970 dolari, aprecierea monedei americane a provocat, vineri, cresterea pretului gramului de aur la 290,0444 lei.
Bitcoin a fluctuat intre 39.300 si 42.300 dolari, iar ether s-a miscat in culoarul 2.960 – 3.310 dolari. (R.G.)
NOTA: Analiza cuprinde perioada 11 – 15 aprilie