Curtea Militara de Apel Bucuresti a pronuntat verdictul final in dosarul in care Adriana Pescariu, plutonier in cadrul Directiei Generale de Protectie Interna (DGPI) a Ministerului Afacerilor Interne, a fost trimisa in judecata pentru savarsirea infractiunii de dezertare.
“Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata plt. Pescariu Adriana impotriva sentintei penale nr. 58/22.12.2021 pronuntate de Tribunalul Militar Timisoara in dosarul nr.85/751/2020. Obliga pe apelanta inculpata la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat. Onorariul avocatului din oficiu, in cuantum de 868 lei, ramane in sarcina statului. Definitiva”, se mentioneaza in hotararea instantei de apel.
Anterior, Tribunalul Militar Timisoara a condamnat-o la plata unei amenzi penale de 3.600 lei, reprezentand echivalentul a 180 zile – amenda, la o valoare de 20 lei/zi, si i s-a aplicat pedeapsa complementara a interzicerii, pe o durata de 2 ani, a dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat si de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public.
Reamintim ca sefii D.G.P.I. – Serviciul Zonal Suport Operativ Timis au sesizat Parchetul Militar de pe langa Tribunalul Militar Timisoara, in 18.01.2018, ca plutonierul Adriana Pescariu absenteaza nejustificat de la locul de munca de aproape doua luni, respectiv din data de 22.11.2017.
Comandantul Serviciului Zonal Suport Operativ Timis a incercat, in mod repetat, sa o contacteze pe inculpata telefonic pentru a se prezenta la locul de munca. In data de 05.12.2017 cei doi au avut o discutie telefonica, ocazie cu care seful i-a transmis femeii ca absenta sa poate constitui dezertare, i-a solicitat sa isi inainteze demisia si sa predea sigiliul si legitimatia de serviciu.
Femeia a declarat ferm ca nu isi va prezenta demisia, iar mai tarziu, in aceeasi zi, s-a prezentat la biroul unde si-a desfasurat activitatea si i-a inmanat colegului sau de birou legitimatia de serviciu, cheile de la birou si sigiliul.
In timpul audierilor, tanara a declarat procurorului militar care s-a ocupat de caz ca, dupa ce a constatat grave incalcari ale legii si o serie de deficiente pe care le-a raportat ierarhic, in lipsa unor reactii institutionale pe care le astepta, ca ultima forma de protest, a decis in mod constient sa comita o infractiune grava, dezertarea, prin refuzul voluntar de a se prezenta in unitatea militara in care care isi desfasura atributiile de serviciu.
Aspectele enumerate de inculpata faceau referire la conducerea Scolii de Subofiteri de Politie de Frontiera Oradea, la abuzurile savarsite de directorul scolii, a existentei unor probleme grave in structuri ce apartin Ministerului de Interne, a comportamentului sefului sau nemijlocit de la momentul respectiv, a lipsei mijloacelor materiale si logistice in vederea desfasurarii activitatii curente in subunitate.
Potrivit art. 414, alin, 1 din Codul Penal, absenta nejustificata de la unitate sau de la serviciu, ce depaseste 3 zile, a oricarui militar se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani sau cu amenda. (G.I.)