Omul aproximativ 3.0 este o expozitie nu doar despre lume, ci mai degraba despre lumi. E vorba de lumi posibile, acele universuri pe jumatate reale, pe jumatate inchipuite despre care vorbesc la fel de legitim artistul in varii forme si formate (aici, de la desen, la print, instalatie, sunet si obiect) si literatura pseudo-stiintifica, prezenta abundent in expozitie prin publicatiile de profil.
Titlul sugereaza perfect acest univers suprapus: pe de o parte trimite la faimosul titlu al volumului de poezie semnat de Tristan Tzara, pe de alta parte, sugereaza ambiguitatea personajelor acestor universuri nepamantesti, omul ALIENat, extraterestrul cu identitate umana aproximativa.
Ambele resurse sunt esentiale in creatia lui Mihai Zgondoiu: mai intai, avangarda, utilizata de artist atat ca reper istoric si argument conceptual, dar si ca mecanism (de exemplu, specularea hazardului ca mod de lucru, sau absurdul agrementat cu o buna doza de ironie care invaluie tot demersul).
Apoi, e vorba de preocuparea artistului pentru literatura fantastica, pentru „cercetarile” populare in zona misterelor, lumilor paralele si paranormale, o mitologie personala asumata sarcastic-serios si instrumentata bogat in aceasta expozitie.
Precizarea numerica trimite la vocabularul tehnologic actual care numeste generatia urmatoare a internetului: cea a metaversului, a utilizarii descentralizate, a cloud-ului. Astfel, Omul aproximativ 3.0 e in egala masura despre actualitatea si mereu actualizabila avangarda, si despre alte universuri, despre noi, despre nori si fiintele aproximative care le locuiesc.
Vineri, 8 aprilie – Vernisaj & After Party w/ DJ K-lu
Sambata, 9 aprilie, 12-14 – Atelier Dosarele X w/ Mihai Zgondoiu, pentru copii cu varsta intre 8 si 16 ani
Sambata, 9 aprilie, 17 – Tur ghidat de Mihai Zgondoiu
Workshop-ul „Dosarele X” este conceput in jurul expozitiei „Omul aproximativ 3.0” de Mihai Zgondoiu, expozitie deschisa la Kunsthalle Bega-Box, in perioada 08.04.2022 – 21.05.2022. Denumit sugestiv dupa serialul de televiziune american al anilor ’90 „The X-Files”, atelierul isi propune o privire mai larga asupra intelesurilor terestre si extraterestre ale omenirii.
Copiii vor lua contact cu notiuni de baza din istoria artei, cu trimitere catre pseudo-stiintele oculte, ezoterice, paranormale ori fantastice. Cursul va contine o introducere teoretica si un tur ghidat, urmate de exercitii de creatie privind diverse tehnici handmade precum desen, colaj sau stencil. La finalul acestui atelier participantii isi vor alcatui propriul Dosar X format din creatiile si descoperirile personale, o concluzie subiectiva privind experienta interactiva si senzoriala din cadrul expozitiei.
Coordonator este artistul si curatorul independent Mihai Zgondoiu, lector la Universitatea de Vest, Facultate de Arte si Design din Timisoara, asistat de Andreea Baban, studenta masteranda la aceeasi facultate.
Participarea este gratuita, inscrierile se pot face aici: https://forms.gle/GmzyGQtMBtYpPaK68. (I.P.)