Politistii locali aflati in patrulare, azi-noapte, in jurul orei 23,40, in zona Stadionului Dan Paltinisanu din Timisoara, au observat un grup de tineri, aflati langa un autoturism din parcare, care tineau in mana o arma.
Cand s-au apropiat de ei, au constatat ca unul dintre acestia tragea cu o pusca, care parea a fi de tip airsoft, in peturi si pahare de unica folosinta. La vederea patrulei, acesta a incercat sa ascunda arma.
Cel in cauza a fost identificat in persoana lui L.V.F, de 22 de ani, din Timisoara. Acesta a declarat ca arma apartine unuia dintre prietenii sai, cu care se afla in parcare, nerealizand pericolul la care ii poate expune pe cei din jur tragand cu pusca respectiva.
Tanarul a fost preluat de politistii locali si predat pentru continuarea cercetarilor politistilor de la Sectia 2.
De mentionat ca, potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii 295/2004 privind regimul armelor si al munitiilor, desfasurarea unor activitati sportive sau de agrement pe domeniul public, ce implica portul si folosirea replicilor de arme tip airsoft sau a dispozitivelor paintball, este permisa doar cu acordul autoritatilor publice locale, daca locul nu este frecventat de populatie, perimetrul este semnalizat, unitatea de politie competenta teritorial este instiintata, iar persoanele participante sunt echipate corespunzator. (Politia Locala Timisoara – Biroul Comunicare, Registratura si Evidenta Operativa)