Dupa cresterile mari din primele doua sedinte ale saptamanii, dobanzile interbancare si-au incetinit, miercuri, evolutia ascendenta, odata cu reducerea cererii, dar se mentin la valori care se mai inregistrau in urma cu aproape noua ani.
Leul va continua sa fie protejat de politica BNR de a nu permite fluctuatii majore ale cursului. Pe langa rezerva valutara consistenta, in valoare de 41,877 miliarde euro (47,548 miliarde de euro inclusiv rezerva de aur), banca centrala are la dispozitie o linie de imprumut de la BCE in valoare de 4,5 miliarde euro, care este deschisa pana in 15 ianuarie 2023. Aceasta va preveni o eventuala aparitie a unui necesar de lichiditate in euro, in contextul disfunctionalitatilor provocate de razboiul din Ucraina.
Perspectiva ca inflatia an/an sa depaseasca pragul de 10%, in urmatoarele luni, a accelerat ritmul de crestere a dobanzilor interbancare. Saltul de la inceputul acestei saptamani se datoreaza si faptului ca unele banci au nevoie de lei pentru clientii lor, care urmeaza sa achite, pana vineri, taxele si impozitele la bugetul de stat.
Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a crescut de la 4,53 la 4,55%, fata de 4,39% la sfarsitul saptamanii trecute. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 4,64 la 4,65%, iar cel la 12 luni, care reprezinta rata dobanzii platita la creditele in lei atrase nivel interbancar, a sarit de la 4,69 la 4,72%.
Dealerii anticipeaza ca la sedinta de politica monetara a BNR care se va desfasura in 5 aprilie, se va decide o majorare mai „brutala” a dobanzii-cheie de la 2,5 la 3%. Acest pas de crestere de 0,5 puncte de baza s-ar putea mentine si in urmatoarele doua sedinte, din mai si iulie, dar nu sunt excluse „surprize” provocate de criza economica declansata de atacarea Ucrainei de catre Rusia.
Moneda nationala a avut o evolutie calma fata de principalele valute.
Cursul euro a crescut de la 4,9452 lei, minimul ultimei luni, la 4,9459 lei, iar tranzactiile se realizau intre 4,943 si 4,948 lei.
Moneda unica fluctua intre 1,0975 si 1,1044 dolari, valori apropiate de cele de marti, astfel ca media monedei americane a fost stabilita la 4,4959 lei.
Cursul monedei elvetiene a crescut usor de la 4,8056 la 4,8072 lei urmare a mentinerii ei in jurul pragului de 1,03 franci/euro.
Cresterea inflatiei din Marea Britanie, la 6,2% in februarie, maxim al ultimilor 30 de ani, ar putea impune Bancii Angliei sa opereze o noua majorare a dobanzii sale de politica monetara, care se afla in prezent la 0,75%. Aceste date au inmultit plasamentele in lira sterlina care a crescut la 1,1998 – 1,2056 dolari, iar media ei a urcat de la 5,9355 la 5,9435 lei.
Metalul galben fluctua intre 1.917 si 1.934 dolari/uncie, iar pretul gramului de aur stabilit de BNR urca usor de la 278,7914 la 279,4709 lei.
In regiune, media monedei maghiare se aprecia la 371,92 forinti/euro. In schimb cea poloneza se deprecia la 4,7036 zloti/euro.
Dupa cresterea de marti la circa 43.300 dolari, bitcoin a scazut la 41.820 – 42.550 dolari. La randul sau, ether cobora la 2.930 – 2.990 dolari, dupa ce a depasit marti, pentru curst timp pragul de 3.000 dolari. (R.G.)
NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.