Curtea de Apel Suceava, doar avertisment pentru un barbat care l-a batut si l-a amenintat cu moartea pe un executor judecatoresc

Curtea de Apel Suceava a pronuntat verdictul final intr-un dosar de ultraj si amenintare la adresa unui executor judecatoresc, hotarand ca nu se impune trimiterea la inchisoare a inculpatului, ci doar aplcarea unui avertisment. Astfel, Aurel Manolea, scandalagiul trimis in judecata de procurorii bucovineni, a fost achitat pentru amenntare si nerespectare a hotararii judecatoresti, iar pentru ultraj s-a ales doar cu avertisment.


In prima instanta, Judecatoria Falticeni il condamnase pe individ la sapte luni de inchisoare cu suspendare, dar in urma apelului magistratii Curtii de Apel Suceava au considerat ca un avertisment este suficient.

De asemenea, in acelasi dosar si Constantin Robert Manolea a avut calitatea de inculpat. Acesta a fost achitat pentru ca nu au existat dovezi care sa sustina faptul ca acesta ar fi savarsit vreo infractiune.

Tot scandalul ajuns in instanta a pornit in urma unei decizii din data de 29 septembrie 2009 a Tribunalului Suceava prin care Aurel Manolea a fost obligat sa lase reclamantilor in deplina proprietate si posesie suprafata de 598 metri patrati de teren arabil, situata in intravilanul satului Baia, judetul Suceava, la locul numit “Imas Centru”.

Deoarece Aurel Manolea nu s-a conformat s-a procedat la executarea silita. Pe urma terenul respectiv a ajuns in posesia persoanelor vatamate de atunci. Prin anul 2010, inculpatul a ocupat din nou o parte din terenul care a facut obiectul litigiului. In aceste circumstante persoanele vatamate au apelat din nou la ajutorul Judecatoriei Falticeni.

Dupa cativa ani de procese, prin septembrie 2015 persoanele vatamate au solicitat executorului judecatoresc Marius Georgel Sarmis Cimpulungeanu sa procedeze la executarea silita in baza titlului executoriu.

La data de 28 septembrie 2015 cei doi debitori (inculpatul si inca un individ) si executorul judecatoresc s-au deplasat la fata locului pentru a preda terenul creditorilor. Deoarece inginerul topo care l-a insotit pe executorul judecatoresc nu a putut identifica si masura suprafata de teren, motivand ca nu are puncte fixe dupa care sa efectueze trasarea geometrica, acesta a luat hotararea sa revina la o data ulterioara.

La data de 16 octombrie 2015 executorul judecatoresc s-a deplasat din nou pe terenul respectiv impreuna cu expertul topo. Nici de aceasta data nu s-a reusit punerea in posesie.

La data de 17 noiembrie 2015 executorul judecatoresc s-a deplasat iar pe terenul respectiv fiind insotit de doi subofiteri din cadrul IJJ Suceava. Cand executorul judecatoresc i-a spus lui Aurel Manolea ca urmeaza sa procedeze la identificare si masurarea terenului mentionat in titlul executoriu, cel din urma l-a amenintat cu moartea spunandu-i unui membru de familie sa aduca o furca.

Avand furca in maini, inculpatul a continuat sa il ameninte pe executorul judecatoresc, dar si pe ceilalti aflati in zona.

La un moment dat executorul judecatoresc a dislocat o portiune dintr-un gard de sarma pentru a continua fixarea punctelor de hotar prin intarusare. Cand executorul judecatoresc a incercat sa patrunda pe suprafata ingradita, Aurel Manolea l-a lovit cu pumnii in zona pieptului. Atunci victima s-a dezechilibrat. Manolea nu a reusit sa ii aplice victimei si alte lovituri deoarece au intervenit jandarmii.

La eveniment a luat parte si fiul lui Aurel Manolea, respectiv Constantin Robert Manolea. Dupa ce tatal acestuia l-a agresat pe executorul judecatoresc, fiul a urmat exemplul lui Aurel si a inceput sa ii ameninte pe jandarmi si pe executor cu moartea si cu acte de violenta. Si acesta i-a cerut executorului judecatoresc sa nu „intre pe terenul sau”.

Nici in acea zi executarea nu a fost finalizata din cauza actelor de violenta si a amenintarilor celor doi. Acestia spuneau ca nu vor respecta hotararea judecatoreasca.

Cand a fost audiat, Aurel Manolea a recunoscut o parte din faptele sale. A spus ca s-a opus executarii silite deoarece executorul a patruns fara drept pe proprietatea lui si a luat repere gresite la masurare. In plus, barbatul a spus ca nu a amenintat pe nimeni, ci doar a tipat si a plans.

„In legatura cu actele de violenta exercitate asupra executorului judecatoresc, inculpatul a aratat (cu ocazia audierii din data de 18.02.2016) ca a pus mainile pe el pentru a-l impiedica sa intre in ograda, pentru ca ulterior, in cursul cercetarilor, sa afirme ca nu este sigur daca a pus sau nu mainile pe el”, se arata in rechizitoriul procurorilor.

La audieri Constantin Robert Manolea a spus ca nu a opus rezistenta fata de organul de executare, nu a injurat sau amenintat pe cineva, dar a tipat odata cu tatal sau, fiindu-i mila de acesta.

Printre martorii audiati s-a numarat si sotia lui Aurel Manolea care a declarat ca furca sau toporul nu au fost folosite. “Sotul meu a spus sa nu intre nimeni in curte, ca daca intra pune mana pe topor si furca ca sa-i sperie, dar nu le-a folosit”, a precizat femeia. (V.E.)

Sursa: obiectiv-SV

Leave a Reply