Consiliul Superior al Magistraturii a stabilit ca procurorii nu pot sluji in bisericile neoprotestante, in caz contrar risca sa incalce prevederile privitoare la incompatibilitate. “Comisia si-a insusit punctul de vedere al DLDC si a decis transmiterea unui raspuns catre solicitant, in sensul ca functia de procuror este incompatibila cu calitatea de diacon in cadrul Cultului Crestin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolica de Romania”, se mentioneaza in minuta sedintei.
Hotararea a fost adoptata marti, 15 martie 2022, de Comisia nr. 1 comuna “Legislatie si cooperare interinstitutionala”, formata atat din judecatori, cat si din procurori, care este condusa de presedintele interimar al CSM, judecatorul Bogdan Mateescu.
Astfel, raspunzand unei solicitari venite din partea unui procuror, Comisia de lucru a CSM condusa de Mateescu si-a insusit punctul de vedere al Directiei Legislatie Documentare si Contencios a Consiliului si a decis ca un procuror nu poate fi diacon in cadrul Cultului Crestin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolica de Romania.
Potrivit Statutului slujitorului din Biserica Penticostala, diaconii sunt slujitorii ordinati care oficiaza anumite acte de cult in biserica, sub indrumarea pastorului sau a prezbiterului si in limitele delegarii primite.
In schimb, dupa cum se stie, CSM a dovedit mai multa clementa, cand vine vorba despre forma fizica a magistratilor, si a hotarat sa-i lase sa alerge la maraton, insa, in schimb, judecatorii si procurorii nu pot scrie carti despre alimentatia bebelusilor. (G.I.)
Foto: arhiva