Desfiintarea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie (SIIJ) a trecut si de Senat! VEZI ce se intampla cu dosarele aflate in curs de solutionare la Sectia Speciala

Proiectul de lege al Guvernului prin care este desfiintata Sectia Speciala a fost adoptat, luni, de Senat, camera decizionala. Au fost inregistrate 86 de voturi „pentru”, 37 „impotriva” si o abtinere.


Proiectul de act normativ, initiat de Ministerul Justitiei si adoptat, pe 21 februarie, de Camera Deputatilor, prevede ca SIIJ se desfiinteaza, iar competentele sale vor fi preluate de Parchetele obisnuite, cauzele urmand sa fie instrumentate de procurori anume desemnati.

„Cauzele aflate in curs de solutionare la nivelul acestei sectii se vor transmite pe cale administrativa, in termen de 60 de zile lucratoare de la data intrarii in vigoare a legii, prin grija Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Parchetelor competente, care vor continua solutionarea acestora, urmand ca cele solutionate, aflate in arhiva sectiei, sa se transmita in termen de 180 de zile lucratoare de la data de intrare in vigoare a legii”, prevede proiectul.

Proiectul de lege mentioneaza ca posturile aflate in schema de functii si de personal a Sectiei speciale la data intrarii in vigoare a legii raman in schema Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si vor fi preluate de Sectia de urmarire penala si criminalistica.

Conform actului normativ, urmarirea penala se efectueaza de procurori anume desemnati de catre procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, la propunerea plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru o perioada de patru ani, potrivit procedurii prevazute, denumiti “procurori anume desemnati”.

Plenul si-a insusit modificarea adoptata de Comisia juridica a Senatului, la propunerea membrilor PNL, PSD si UDMR din comisie, amendamentul adoptat de Camera Deputatilor, astfel ca magistratii asistenti din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie si Curtii Constitutionale vor fi eliminati din cuprinsul articolului care stabileste ca infractiunile anumitor judecatori si procurori intra in competenta Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Amendamentul adoptat de Senat prevede: „De la data intrarii in vigoare a prezentei legi, sunt de competenta Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si infractiunile savarsite de judecatorii si procurorii, membri ai CSM, de judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie si de procurorii de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, de judecatorii de la Curtile de Apel si Curtea Militara de Apel si de procurorii de la Parchetele de pe langa aceste instante, precum si de judecatorii Curtii Constitutionale”.

Amendamentele senatorilor USR si AUR au fost respinse. (V.E.)

Leave a Reply