Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curtii de Apel Timisoara, sesizata de ANI ca un politist de frontiera nu poate justifica aproape 100.000 de lei

Agentia Nationala de Integritate (ANI) a sesizat parchetul in cazul a sase fosti sau actuali politisti, inclusiv un sef serviciu la Directia Generala Afaceri Europene, Schengen si Relatii Internationale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru averi nejustificate si nedeclararea veniturilor obtinute din jocuri de noroc.


Agentia Nationala de Integritate a anuntat, luni, intr-un comunicat de presa, ca a constatat indicii referitoare la savarsirea infractiunii de fals in declaratii sau existenta unor diferente nejustificate intre averea dobandita si veniturile realizate, in cazul a 6 fosti sau actuali functionari publici cu statut special, dupa cum urmeaza:

BARDAN SORIN, functionar public cu statut special (politist) in cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Oradea

Avere nejustificata si sesizare Parchet

Agentia Nationala de Integritate a constatat existenta unei diferente nejustificate in cuantum de 99.104 Lei intre averea dobandita si veniturile realizate de catre Bardan Sorin in perioada supusa evaluarii.

Agentia Nationala de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curtii de Apel  Timisoara, in vederea inceperii actiunii de control cu privire la modificarile patrimoniale intervenite si veniturile realizate de catre Bardan Sorin.

De asemenea, Agentia Nationala de Integritate a sesizat si Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la existenta indiciilor referitoare la savarsirea de catre Bardan Sorin a infractiunii de fals in declaratii, prevazuta de art. 326 din Codul Penal, intrucat nu a mentionat detinerea si respectiv instrainarea mai multor autoturisme in declaratiile de avere depuse in perioada supusa evaluarii.

PATRIANU DANIEL, Functionar public cu statut special – Sef serviciu la Directia Generala Afaceri Europene, Schengen si Relatii Internationale din cadrul  Ministerului Afacerilor Interne

Sesizare Parchet

Agentia Nationala de Integritate a sesizat Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la existenta indiciilor referitoare la savarsirea de catre Patrianu Daniel a infractiunii de fals in declaratii, prevazuta de art. 326 din Codul Penal intrucat nu a declarat veniturile incasate din jocuri de noroc in cuantum de 142.617 Lei, in declaratiile de avere depuse in perioada exercitarii functiei publice.

NICOLA SILVIU – COSTINEL, Functionar public cu statut special – inspector de politie in cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Sibiu

Sesizare Parchet

Agentia Nationala de Integritate a sesizat Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la existenta indiciilor referitoare la savarsirea de catre Nicola Silviu – Costinel a infractiunii de fals in declaratii, prevazuta de art. 326 din Codul Penal, intrucat nu a declarat veniturile incasate din jocuri de noroc in cuantum de 40.724 Lei, in declaratiile de avere depuse in perioada exercitarii functiei publice.

EPURE ELIODOR-ION, Functionar public cu statut special – agent sef de politie in cadrul Formatiunii Rutiere a Politiei Orasului Pantelimon – I.P.J. Ilfov

Sesizare Parchet

Agentia Nationala de Integritate a sesizat Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la existenta indiciilor referitoare la savarsirea de EPURE ELIODOR-ION a infractiunii de fals in declaratii, prevazuta de art. 326 din Codul Penal, intrucat nu a declarat veniturile realizate din jocuri de noroc, dobanzi, dividende si salarii in cuantum de 35.604 Lei in declaratiile de avere depuse in perioada exercitarii functiei publice.

De asemenea, Epure Eliodor-Ion nu a mentionat in declaratiile de interese depuse in perioada exercitarii functiei publice, calitatile si functiile detinute in cadrul a doua societati comerciale.

BOGDAN ION, fost Functionar public cu statut special cu functie de conducere (director) in cadrul Ministerului Afacerilor Interne – Centrul de Formare Initiala si Continua

Sesizare Parchet

Agentia Nationala de Integritate a sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Orastie cu privire la existenta indiciilor referitoare la savarsirea de catre Bogdan Ion a infractiunii de fals in declaratii  prevazuta de art. 326 din Codul Penal, intrucat nu a declarat veniturile incasate din jocuri de noroc in cuantum de 13.211 Lei, in declaratiile de avere depuse  in perioada exercitarii functiei publice.

FLORISTEAN ADRIAN, Functionar public cu statut special (agent de politie) in cadrul Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontiera Sighetul Marmatiei

Sesizare Parchet

Agentia Nationala de Integritate a sesizat Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la existenta indiciilor referitoare la savarsirea de catre Floristean Adrian a infractiunii de fals in declaratii, prevazuta de art. 326 din Codul Penal , intrucat nu a declarat veniturile incasate din jocuri de noroc in cuantum de 3.160 Lei, in declaratiile de avere depuse  in perioada exercitarii functiei publice. (I.P.)

Leave a Reply