Lovitura de teatru! Fostul ofiter SRI Ionut Nasleu, condamnat la 2 ani si opt luni de inchisoare pentru santaj la jurnalistul Dragos Bota si plata unor despagubiri de 25.000 de euro

Dupa mai multe amanari succesive, Judecatoria Timisoara a pronuntat sentinta in dosarul in care Ionut Nasleu, fostul director al SC Piete SA Timisoara este acuzat de santajarea jurnalistului Dragos Bota si a sotiei sale, Iulica Bota. In ciuda rugaciunilor inaltate spre cer de fostul absolvent de Teologie, judecatorul care a solutionat dosarul a fost nemilos.


Astfel, Ionut Nasleu a fost condamnat la 2 ani si opt luni de inchisoare si plata unor daune civile de 25.000 de euro.

Mai exact, fostul ofiter SRI a primit patru pedepse, iar la pdepasa cea mai mare s-a adaugat un spor: 1 an si opt luni pentru santaj la persoana vatamata Dragos Bota, 1 an si opt luni pentru santaj la persoana vatamata Iulica Bota, 1 an de inchisoare pentru fals material in inscrisuri oficiale si 6 luni de inchisoare pentru instigare la uz de fals. In stabilirea condamnarii finale, la pedeapsa cea mai grea, de 1 an si opt luni de inchisoare, s-a aplicat un spor de 1 an si 20 de zile de inchisoare (1/3 din suma celorlalte pedepse), astfel ca a rezultat pedeapsa finala de 2 ani, opt luni si 20 de zile de inchisoare, care a fost suspendata pe un termen de supraveghere de 4 ani.

De asemenea, instanta a admis, in parte, si pretentiile civile ale persoanelor vatamate, astfel ca Ionut Nasleu a fost obligat la plata a 10.000 de euro catre Dragos Bota si 15.000 de euro catre Iulica Bota.

Acuzatiile de santaj la adresa celorlalte doua parti, Stefoni Marius Gheorghe si Holeiciuc Stefania, fost subalterni ai inculpatului, au fost respinse, judecatorul lasand nesolutionata actiunea civila exercitata in cauza de cei doi.

Condamnarea nu este definitiva, ci poate fi atacata cu apel in 10 zile de la comunicare.

„Este ireal ce mi se intampla! Mi-a dat maxim la toate, plus de plata o suma enorma pentru despagubirea celor doua parti vatamate. Nu pot sa cred, altii au condamnari mult mai mici pentru fapte mult mai grave. M-au calcat pe cap, ce sa zic… Probabil ca acest judecator va avansa foarte repede la instantele superioare, dupa aceasta sentinta asteptata de baietii din sistem.

Desigur ca vom face apel, insa vom cere stramutarea dosarului la alta instanta din tara, pentru ca la Timisoara, din cauza presiunii media, sigur n-o sa mi se faca dreptate. Asa sa ne ajute Dumnezeu!”, a fost reactia lui Ionut Nasleu dupa aflarea sentintei.

O adevarata lovitura de teatru, dupa cum este considerata printre juristii cu experienta din Capitala Banatului. (G.I.)

Leave a Reply