Un medic, un ambulantier si un intermediar au fost prinsi in flagrant, in Dolj, in timp ce luau mita pentru eliberarea unui certificat fals de vaccinare. Cei trei au fost retinuti, iar anchetatorii sustin ca este vorba despre o retea care functiona din vara anului trecut.
La perchezitii au fost identificate sume considerabile de bani in lei si valuta, un numar important de bonuri valorice/ tichete de masa in valoare de 100 lei pentru persoanele care s-au vaccinat cu schema completa, precum si adeverinte de vaccinare anti-Covid.
Clientii ofereau intre 100 si 250 euro pentru un certificat de vaccinare cu un vaccin in doza unica, fara vaccinare reala.
„Activitatea infractionala a fost documentata pentru perioada august 2021 – prezent, stabilindu-se ca, in acest interval de timp, numeroase persoane au beneficiat de certificate de vaccinare fictiva. In fapt, doritorii erau racolati de intermediari, care le preluau documentele de identitate si le trimiteau catre ambulantier. Acesta le directiona catre medicul de familie care efectua implementarea in baza de date si elibera adeverinta de vaccinare.
Din suma de bani oferita cu titlu de mita in schimbul acestui serviciu, primul intermediar isi oprea o mica parte, iar restul era impartit de catre ambulantier si medic. De altfel, in cursul zilei de ieri (luni, n.red.), inainte de activitatea de flagrant, in numai o ora, medicul a implementat in baza de date un numar mare de persoane beneficiare care nu efectuasera in mod efectiv niciun vaccin anti-Covid”, se arata in comunicatul procurorilor.
Iata comunicatul integral:
Luni, 17 ianuarie 2022, politistii anticoruptie ai Directiei Generale Anticoruptie – Serviciul Judetean Anticoruptie Dolj, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Dolj au realizat prinderea in flagrant a 3 persoane (un medic, un ambulantier si o alta persoana cu titlu de intermediar), la scurt timp dupa ce primisera o suma de bani pentru ca medicul sa elibereze un certificat de vaccinare anti-COVID, fara vaccinare efectiva.
Ca urmare a acestei situatii, in cursul dupa-amiezii de ieri au fost efectuate un numar de 6 perchezitii domiciliare, dintre care 4 la domiciliile unor persoane, iar doua la cabinetul medicului de familie si o clinica medicala la care acesta lucra. La perchezitii au fost identificate sume considerabile de bani in lei si valuta, un numar important de bonuri valorice/tichete de masa in valoare de 100 lei pentru persoanele care s-au vaccinat cu schema completa, precum si adeverinte de vaccinare anti-Covid, precum si alte inscrisuri care intereseaza cauza.
Activitatile de procedura penala mentionate au fost desfasurate in contextul dosarului penal initiat la Parchetul de pe langa Tribunalul Dolj, ca urmare a sesizarii din oficiu a D.G.A. – Serviciul Judetean Anticoruptie Dolj, in care sunt vizate aspecte de natura infractionala savarsite de medicul de familie, ambulantier si alte persoane intermediare, care racolau clienti dispusi sa ofere intre 100 si 250 euro pentru un certificat de vaccinare cu un vaccin in doza unica, fara vaccinare reala.
Activitatea infractionala a fost documentata pentru perioada august 2021 – prezent, stabilindu-se ca, in acest interval de timp, numeroase persoane au beneficiat de certificate de vaccinare fictiva. In fapt, doritorii erau racolati de intermediari, care le preluau documentele de identitate si le trimiteau catre ambulantier. Acesta le directiona catre medicul de familie care efectua implementarea in baza de date si elibera adeverinta de vaccinare.
Din suma de bani oferita cu titlu de mita in schimbul acestui serviciu, primul intermediar isi oprea o mica parte, iar restul era impartit de catre ambulantier si medic. De altfel, in cursul zilei de ieri, inainte de activitatea de flagrant, in numai o ora, medicul a implementat in baza de date un numar mare de persoane beneficiare care nu efectuasera in mod efectiv niciun vaccin anti-Covid.
Ca urmare a audierilor, medicul de familie, ambulantierul si unul dintre intermediari au fost retinuti pe baza de ordonanta de retinere de catre procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Dolj, urmand ca in cursul zilei de azi, acestia sa fie prezentati Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventiva.
Cercetarile sunt continuate sub aspectul savarsirii unor infractiuni de fals si coruptie in legatura cu obtinerea in mod ilegal a unor certificate care sa ateste vaccinarea anti-COVID-19, in vederea identificarii tuturor persoanelor care si-au obtinut ilegal certificatul de vaccinare, pentru tragerea acestora la raspundere penala.
In cauza s-a beneficiat de sprijinul D.G.A. – Centrul Operational 3 Timisoara, al politistilor Inspectoratului de Politie al Judetului Dolj – SICE, efective de jandarmi din cadrul Gruparii Mobile de Jandarmi Craiova si BOS – Craiova. (I.P.)