Unul dintre cei mai abili infractori din zona Moldovei, supranumit si „escrocul cu 1000 de fete”, a fost condamnat definitiv pentru ultima sarlatanie, in care s-a dat drept procuror DIICOT.
Sorin Alin Verincianu, din Dorohoi, judetul Botosani, a fost trimis in judecata pentru inselaciune si fals material in inscrisuri oficiale, iar judecatorii l-au condamnat la 5 ani si sapte luni de inchisoare, la care s-au adaugat alte 156 de zile de detentie, acestea din urma reprezentand resturi de pedeapsa din condamnarile mai vechi.
In plus, el a fost obligat sa restituie unei victime 11.500 de euro. Condamnarea definitiva a venit miercuri, 5 ianuarie a.c., printr-o decizie a Curtii de Apel Suceava, care i-a respins apelul formulat impotriva sentintei pronuntate la fond, in septembrie 2021, de Judecatoria Radauti.
Escroc cu BMW si girofar
Aceasta ultima escrocherie a fost comisa in primavara lui 2020, dupa ce Sorin Alin Verincianu a dat buzna, in timpul unei slujbe religioase, in biserica neoprotestanta din localitatea Vicovu de Jos, judetul Suceava. Dorohoianul venise cu un BMW negru, cu girofar de politie si cu stroboscoape, dandu-se procuror al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT).
Sub privirile credinciosilor uluiti, el a intrat in biserica sub pretextul ca urmareste o persoana suspecta, a urcat si in balconul lacasului de cult, dupa care a plecat la fel de repede. Cateva zile mai tarziu, insa, falsul procuror s-a intalnit cu pastorul bisericii, Ilie T., pe care l-a pacalit sustinand ca-l poate ajuta intr-un proces legat de mostenirea unei suprafete de pamant.
„Filaje” si convorbiri false cu politistii de la Urmariti
In acest context, Verincianu a sustinut ca are inclusiv calitatea de avocat. Si, pentru a crea impresie, la una dintre multele intalniri cu victima, teparul a aparut imbracat chiar in roba sustinand ca abia a iesit de la un proces si nu a reusit sa se schimbe. Ba mai mult, au existat zile in sir cand dorohoianul ajungea in zona Vicov, il suna pe un localnic, pe care il ruga sa-i conduca BMW-ul, pe motiv ca el ar fi prea obosit, si mergea pe ruta Vicovu de Jos – Vicovu de Sus – Straja – Brodina.
In dreptul unor locuinte, el ii spunea localnicului sa incetineasca, dupa care vorbea la telefon, cerea legatura la „Departamentul urmariti”, isi declina identitatea falsa “V.S.” si un cod de identificare din cifre, apoi spunea ca la locatia respectiva nu este nimeni, sau este si se poate interveni.
Adeverinta falsa emisa in numele ISU
Escrocheria a iesit la iveala in septembrie 2020, cand pastorul a descoperit pe internet un articol al publicatiei “Satmareanul” in care asa-zisul procuror era prezentat ca fiind un escroc. Cand i-a vazut fotografia in respectiva publicatie, Ilie T. a realizat ca a fost pacalit si a facut plangere la politie.
Cu ocazia cercetarilor a reiesit ca botosaneanul a mai pacalit un barbat din zona Vicov, caruia i-a emis o adeverinta falsa, vorba vine eliberata de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Bucovina”, care ii dadea acestuia dreptul sa circule „nelimitat, la orice ora din zi si din noapte, in perioada starii de urgenta”, fiind voluntar ISU.
Arestat in aprilie 2020, Sorin Alin Verincianu a facut uz de dreptul de a nu da declaratii, dupa care a invocat diverse bazaconii. Doar ca, atunci cand s-a vazut trimis in judecata, escrocul a ales calea cea mai usoara pentru el. Stiind ce-l asteapta, a cerut sa fie judecat in formula simplificata. Asta tocmai pentru a beneficia de o pedeapsa mai blanda.
„Inculpatul nu prezinta nicio garantie ca nu se va deda din nou la infractiuni”
Doar ca judecatorii nu s-au lasat impresionati si l-au trimis din nou la puscarie. „Din probele administrate in cauza rezulta ca inculpatul a savarsit faptele retinute in sarcina sa, iar lasarea sa in liberate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publica, inculpatul neprezentand nicio garantie ca nu se va deda din nou la comiterea de infractiuni. (…)
Instanta retine ca infractiunile pentru care este cercetat inculpatul, au o rezonanta deosebita in randul opiniei publice putand determina un sentiment de insecuritate si de neincredere in actul de justitie in conditiile in care fata de acesta, s-ar dispune punerea sa in libertate”, au aratat judecatorii.
Val de inselaciuni in haine de preot sau avocat
Aceasta teapa, in care s-a dat drept procuror, a venit dupa un val de inselaciuni comise de Alin Sorin Verincianu de-a lungul anilor, combinate uneori cu santaj. Cand nu era arestat sau inchis pentru executarea pedepselor, dorohoianul era mereu in cautare de victime, pe care le escroca de bani, dandu-se rand pe rand preot, ziarist sau avocat.
Printre victimele lui s-a aflat si un vasluian, care dorea sa plece la munca in strainatate. Atunci, Verincianu a dat un anunt pe olx.ro, atribuindu-si calitatea de avocat, pacalindu-l pe vasluian cu aproape 5.000 de lei.
Victime abordate in usa Parchetului
Individul nu are niciun fel de scrupule. In iulie 2015, el a racolat cateva victime chiar din usa Parchetului de pe langa Judecatoria Suceava, Nu i-a pasat ca procurorii sunt la doi pasi de el. Individul s-a dat drept avocat si le-a pacalit pe doua femei sustinand ca ii poate scoate din arestul politiei pe nepoti acestora.
Sub acest pretext, el a cerut diverse sume de bani, in mai multe transe, invocand achitarea unor taxe. In total, ar fi primit aproape 1.500 de euro, dar si alti 1.500 de lei, oferiti de doua femei. Ulterior, una dintre victime a realizat ca totul este o escrocherie si a facut plangere la politie, cercetarile finalizandu-se in 2018, cand Verincianu a fost trimis in judecata.
De remarcat ca banii primiti de la victime au fost folositi de escroc pentru a crea o impresie buna, pozand in persoana onorabila. Astfel, pentru a-si impresiona victimele, a inchiriat masini de lux si s-a echipat in costume de firma. Ba mai mult, el si-a cumparat inclusiv robe specifice avocatilor. (V.E.)
Sursa: monitorulbt.ro
avocat Dinu George Iulian (tel 0786611199) e alt escroc de evitat! După ce încasează onorariul, nu mai răspunde nici la tel. Arde-l-ar focul iadului de NEMERNIC BLESTEMAT!