Cursul euro a incheiat 2021 cu o medie de 4,9481 lei, in crestere cu peste 1,6% fata de ultima finalul lui 2020. Prima sedinta din acest an a gasit moneda unica tot pe depreciere, media coborand la 4,9474 lei, intr-o sedinta in care transferurile se realizau in culoarul conturat la sfarsitul lui septembrie, 4,947 – 4,951 lei.
Evolutia de anul trecut al cursului euro/leu a fost influentata de marimea deficitelor, bugetar, de cont curent si comercial, de mentinerea crizei sanitare, dar si de profunda criza politica declansata de „noul” PNL.
Pentru acest an, analistii chestionati de CFA Romania estimeaza un curs mediu la finalul lui mai de 5,0517 lei/euro, respectiv unul de 5,1145 lei/euro pentru noiembrie. O analiza a Bancii Transilvania estimeaza pentru acest an o valoare media a euro de 5 lei, respectiv una de 5,05 lei pentru 2023.
Perechea euro/dolar a incheiat anul trecut la 1,1386 dolari, deprecierea fata de sfarsitul lui 2020 fiind de aproape 9%. In piata locala, dolarul a terminat 2021 cu o medie de 4,3707 lei, mai sus cu peste 10,2% comparativ cu decembrie 2020.
Chiar daca, in penultima saptamana din decembrie, solicitarile initiale de ajutor de somaj din Statele Unite au scazut la 198.000, una din cele mai mici valori ale ultimilor zeci de ani, dolarul nu a primit un impuls pozitiv. Acesta a lipsit, in conditiile in care apetitul pentru risc a atins valori ridicate, ceea ce a permis euro sa inceapa acest an la 1,1335 – 1,1381 dolari, iar cursul monedei americane a alunecat la 4,3559 lei.
Chiar daca Banca Nationala a Elvetiei a intervenit de mai multe ori in cursul anului pentru a incetini aprecierea francului, ea nu a putut tine pasul cu cererea foarte mare pentru un activ, considerat drept sigur de investitori. In ultima sedinta din 2021 cursul francului a fost stabilit la 4,7884 lei, care echivaleaza cu un nou maxim istoric, iar cresterea fata de anul precedent s-a ridicat la 6,4%. In prima sedinta din 2022 media a fost stabilita la 4,7725 lei.
La randul ei, lira sterlina s-a apreciat anul trecut cu aproape 8,85%. Luni, cursul a scazut de la 5,8994 la 5,8856 lei.
Ultima sedinta din 2021 a readus indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, peste pragul de 3%, acesta crescand de la 2,99 la 3,01%, valoare dubla fata de cea inregistrata la jumatatea anului trecut.
Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 3,13%, iar cel la 12 luni, care reprezinta rata dobanzii platita la creditele in lei atrase nivel interbancar, a urcat de la 3,21 la 3,23%.
BNR a calculat, vinerea trecuta, valoarea indicelui IRCC, folosit de banci pentru calcularea dobanzilor la creditele noi luate incepand din primavara lui 2019. Acesta a urcat de la 1,08 la 1,17% valoare la care vor fi calculate ratele la creditele acordate in primul trimestru al acestui an.
Prima sedinta din 2022 a semnalizat mentinerea directiei ascendente a dobanzilor, comparabile cu cele din martie 2020. Indicele la trei luni a crescut la 3,02%, cel la sase luni a urcat la 3,14% iar cel la 12 luni la 3,24%.
Gramul de aur a incheiat anul trecut cu un pret de 255,6927 lei, fata de 241,4052 lei la cat a fost terminat 2020. Cresterea s-a datorat aprecierii monedei americane, avand in vedere ca vinerea trecuta uncia fluctua intre 1.1816 – 1.830 dolari comparativ cu aproape 1.900 dolari, la finalul lui decembrie 2020. Prima sedinta din acest an a adus un pret al gramului de 255,7583 lei. (Radu Georgescu)