Sindicalistii Europol au anuntat, inca din 1 decembrie, o forma de protest impotriva aplicarii noii legi a salarizarii, dar si a transformarii politistilor in mercenari ai pandemiei Covid-19. In aceste conditii, politistii au fost indemnati sa aplice avertismente in loc de amenzi. Primele exemple au fost publicate pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol, iar aceasta perioada de “iertare” a contravenientilor pare sa se prelungeasca.
”Este primul semnal ca ne putem face auziti si ca putem determina guvernantii sa aplice Legea salarizarii 153/2017 de la 01 ianuarie 2022”, arata liderul Sindicatului Europol, Cosmin Andreica, potrivit g4media.ro.
La momentul initierii calendarului de proteste, reprezentantii Sindicatului Europol atrageau atentia ca politistilor nu le-au mai fost majorate de 14 ani salariile, iar pensiile nu le-au fost indexate nici macar cu inflatia.
”NU mai acceptam sa indeplinim sarcini pe care nu le avem in fisa postului. NU mai suntem dispusi sa ramanem fraierii sistemului bugetar, in timp ce pentru alte categorii bugetare, Legea salarizarii deja se aplica in integralitate”, precizau acestia, intr-un comunicat.
Dupa 1 decembrie, au fost postate si primele exemple in care politisti aplica avertismente in loc de amenzi. Acestea sunt din Mures, Cluj Valcea, Calarasi, Giurgiu. Astazi, in Neamt, potrivit informatiilor de pe Europol, in primele ore ale diminetii, din 9 contraventii constatate, s-au aplicat 9 avertismente.
De asemenea, politistul Valer Kovacs, viceliderul regional al Sindicatului DECUS, a prezentat primul avertisment aplicat pe ziua de azi. Protestul continua… (V.E.)
Nu că intreb dar vreau sa spun ce nevoie mai avem și de voi alături de clasa politica și alții de acest gen si asa sunteti inexistenti , ma refer in strada pentru ca pe retele e ingramadeala mare , probabil ca in timpul programului , in fisa postului,scrie sa incalecati retelele , dovada toate elucubrațiile pe diferite teme și in felurite poziții , deci puneti dracu mana pe treaba cand sunt probleme va dati loviti ca nu la voi ca la altii ca nu stiti ca nu sunteti competenti ca la alte usi ca toate fentele si scuzele.