Primele doua cazuri cu varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2 au fost confirmate in Romania, la doi dintre pasagerii cursei din Africa de Sud care a aterizat la Bucuresti in data de 30 noiembrie 2021, anunta Ministerul Sanatatii. Este vorba despre o femeie in varsta de 48 de ani din judetul Brasov si un barbat in varsta de 59 de ani din judetul Vaslui. Ambele persoane, izolate la domiciliu, sunt asimptomatice.
Pentru rugbistul din Baia Mare, suspect de infectare, inca se asteapta rezultatul la secventiere.
Iata comunicatul Ministerului Sanatatii:
“Primele 2 cazuri cu varianta OMICRON a virusului SARS-CoV-2 au fost confirmate in Romania.
In aceasta dupa-amiaza, Institutul National de Sanatate Publica a primit rezultatul primelor secventieri efectuate la Institutul National de Cercetare Medico-Militara Cantacuzino Bucuresti care confirma prezenta noii tulpini OMICRON la doi dintre pasagerii cursei din Africa de Sud care a aterizat la Bucuresti in data de 30 noiembrie 2021.
Este vorba despre o femeie in varsta de 48 de ani din judetul Brasov si un barbat in varsta de 59 de ani din judetul Vaslui.
Ambele persoane, izolate la domiciliu, sunt asimptomatice.
Se asteapta rezultatul secventierii probei recoltate de la sportivul din Baia Mare. Precizam ca persoana depistata pozitiv care a fost in cursa aeriana din Maroc este confirmata cu varianta Delta a SARS CoV-2.” (G.G.)