LICITATIE. Primaria Timisoara, in cautarea unui proiectant pentru reabilitarea cinematografului Freidorf. Valoarea investitiei, 2,31 milioane de lei (P)

Primaria Timisoara a scos la licitatie serviciile de proiectare si asistenta tehnica pentru reabilitarea cinematografului Freidorf si schimbarea destinatiei in centru cultural si educational.


Timisoara va fi Capitala Europeana a Culturii in anul 2023, iar prin dosarul de candidatura s-a angajat la realizarea unor obiective de infrastructura culturala, printre acestea fiind si reconversia fostelor cinematografe, aflate in patrimoniul orasului, in centre culturale. Unul dintre acestea este Cinematograful Freidorf, care se va transforma in „Centrul Cultural si Educational Freidorf”.

Proiectul „Reabilitare cinematograf si schimbare destinatie in „Centru cultural si educational Freidorf” a fost depus pentru finantare prin programul POR 2014-2020, Axa prioritara 9- Sprijinirea regenerarii economice si sociale a comunitatilor defavorizate din mediul urban, Obiectiv specific 9.1- Dezvoltare locala plasata sub responsabilitatea comunitatii OS 9.1- Reducerea numarului de persoane aflate in risc de saracie si excluziune sociala, prin masuri integrate.

Interventiile propuse prin proiect vizeaza investitii in reabilitarea si dotarea unei cladiri destinate utilizarii publice pentru servicii sociale si activitati culturale. Astfel viitorul Centru Cultural si Educational Freidorf, situat pe str. Nicolae Andreescu, nr. 97, va cuprinde: o cladire pe doua niveluri supraterane cu toate echipamentele si dotarile necesare. Centrul Cultural si Educational va oferi servicii culturale si servicii sociale de tip- Centru de zi pentru asistenta[ integrata (informare si consiliere psiho-sociala, consiliere familiala, consiliere vocationala, terapie ocupationala, educare si socializare, grupuri suport, servicii medicale de baza etc). Prioritate vor avea persoanele cu domiciliul/resedinta in zona Freidorf.

Valoarea totala a investitiei este de 2.318.260,05 lei TVA inclus. Finantarea proiectului se va realiza prin GAL Freidorf. Cererea de finantarea fost depusa la ADR Vest, fiind in etapa de evaluare tehnica.

Valoarea estimata a serviciilor de proiectare este de 56.175,33 lei, fara TVA, iar ofertele trebuie depuse pana in 12.11.2021, ora 23,59.

Tot din domeniul reconversiei fostelor cinematografe mai fac parte si proiectele :

-Cinematograful Studio-primul cinema de arta al Timisoarei, unde lucrarile de demolare au fost realizate in proportie de 95%, iar stadiul executiei lucrarilor de reabilitare este de aproximativ 15%

-Cinematograful Arta, care a fost dat in administrare Teatrului Maghiar de Stat.

  • Cinematograful Timis, care este in faza de finalizare a licitatiei pentru desemnarea constructorului.

  • Cinematograful Fratelia -este semnat contractul pentru servicii de proiectare, dar a fost suspendat, deoarece a fost inregistrata o solicitare de revendicare a imobilului in baza Legii 10/2001. Primaria Timisoara a castigat procesul in prima instanta, reclamanta a facut recurs si a fost stabilit un termen de judecata in luna decembrie 2021.

-Cinematograful Victoria- lucrarile pe partea de rezistenta s-au finalizat, lucrarile de instalatii au fost realizate in proportie de 90%, fatadele exterioare  sunt realizate in proportie de 95%.

-Cinematograful Dacia- se executa lucrari de reabilitare a imobilului, armare, turnat betonul la placa in zona culisei/tribune, hidroizolatie la terasa si incep lucrarile de consolidare a structurii de rezistenta la stalpi, grinzi si planseu, dupa care incep lucrarile la instalatii. (Primaria Timisoara – Serviciul Comunicare)

Leave a Reply