Spaga, o limuzina de 80.000 euro! Consilier din Ministerului Dezvoltarii, Serviciul Corp Control, retinut de procurorii DNA

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a coruptiei au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand cu data de 27 octombrie 2021, a inculpatului Dinu Viorel, consilier evaluare – examinare in cadrul Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei – Serviciul Corp Control, in sarcina caruia s-a retinut comiterea infractiunii de luare de mita.


In ordonanta procurorilor se arata ca, in cauza, exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:

In cursul anului 2020, inculpatul Dinu Viorel, in calitatea mentionata mai sus, ar fi pretins si primit, printr-un intermediar, de la administratorul unei societati comerciale, un autoturism de lux, in valoare de aproximativ 80.000 de euro.
Folosul necuvenit mentionat mai sus, ar fi fost pretins si primit de inculpat pentru a nu constata nereguli ce ar fi atras sanctiuni, inclusiv suspendarea contractelor pe care una dintre societatile comerciale administrate de omul de afaceri le avea incheiate cu doua primarii din tara. Aceste contracte de executie lucrari erau finantate prin Programul National de Dezvoltare Locala (P.N.D.L.).

Inculpatului Dinu Viorel i s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala.

In cauza se desfasoara in continuare acte de urmarire penala. (I.P.)

Leave a Reply