Dupa o noapte fara caldura si apa calda, peste 50.000 de locuinte si institutii publice din Timisoara vor fi realimentate cu agent termic. Primarul Dominic Fritz a anuntat, putin timp dupa ce vestea a fost data de catre ministrul Economiei, ca s-a gasit o solutie pentru repornirea furnizarii agentului termic de catre Colterm, dar doar temporar.
Mai precis, OMV Petrom va furniza de urgenta gaze catre Colterm, pentru a permite furnizarea caldurii in urmatoarea saptamana. Va fi pornit doar CET Sud, cu un consum minim de gaz.
„Am reusit sa gasim o solutie de avarie cu un alt furnizor de gaz. Incheiem in aceste ore un contract de urgenta pentru o cantitate de gaz care asigura clientilor Colterm caldura si apa calda pentru o saptamana, intr-un sistem minimal. Plata o asiguram in avans din bugetul local: 5 milioane de lei, toti banii de care dispunem momentan.
In seara asta, Colterm va fi reconectat la gaz si va putea reporni sistemul de incalzire. Din pacate, va putea opera doar cu CET Sud cu un consum minim de gaz, ceea ce va asigura functionarea sistemului preponderent in orele de noapte. Spitalele vor avea caldura fara intrerupere”, a transmis primarul Dominic Fritz.
Primarul spune ca, in continuare, este nevoie de sprijin din bugetul de stat pentru ca spitalele si timisorenii abonati la Colterm sa nu stea in frig in aceasta iarna. In aceeasi situatie s-ar gasi mai multe orase, dar ce se intampla la Timisoara poate reprezenta un semnal de alarma pentru toata tara. Acesta cere solutii de la nivel national atat pentru cei care au centrale proprii, cat si pentru cei care depind de sistemul de termoficare.
„Devine din ce in ce mai clar ca putem sa depasim aceasta criza prin solidaritate, dialog pe solutii comune si sinceritate fata de cetateni”, a conchis Dominic Fritz. (Mara Ion)