Barbatul care a incercat sa dea o spaga de 12.000 de euro unor politisti rutieri ai Brigazii Autostrazi, pe A1 Sebes-Deva, a fost condamnat la inchisoare de judecatorii Tribunalului Alba.
Povestea spagii uriase pe care politistii au refuzat-o a inceput cu un furt, pe care barbatul l-a comis in noaptea de 8 spre 9 mai 2021, cand a sustras dintr-o locuinta de pe raza municipiului Arad aproximativ 100.000 de euro. Apoi, pentru a i se pierde urma, ar fi luat un taxi, cu intentia de a ajunge la Bucuresti.
Masina a fost oprita de politisti pe autostrada A1, moment in care hotul, care era dat in urmarire generala, a oferit suma de 12.000 de euro pentru a fi lasat sa plece.
”Ni s-a dat prin statie in consemn un autoturism, in care ar fi o persoana care a furat 100.000 de euro din Arad. Eu cu colegul eram pe tronsonul din judetul Alba, alti doi colegi pe tronsonul din Deva. Ei au identificat masina, au oprit-o, i-au intrebat pe sofer si pasager daca au bani, dar au spus ca nu. Cei doi au fost dusi la sectie, unde am mers si noi. Acolo, la perchezitia corporala asupra pasagerului s-au gasit foarte multi bani”, a relatat politistul Horatiu Dragan, de la Brigada Autostrazi.
”Inainte de controlul corporal, pasagerul a incercat sa ne ofere bani. In masina, unul din colegii din Hunedoara a reusit sa il inregistreze pe acesta in timp ce spunea ca ne da 12.000 de euro ca sa nu spunem ca l-am prins. Am anuntat sefii si am urmat pasii in astfel de situatii”, a mai spus politistul.
Pasagerul din taxi fost retinut de catre oamenii legii, iar din 9 mai a fost arestat preventiv. La cateva zile dupa ce a fost prins, politistii din Arad au efectuat o perchezitie la adresa barbatului, de unde au ridicat din pivnita, suma de 80.000 de euro.
A fost trimis in judecata de Parchetul de pe langa Tribunalul Alba, iar la termenul din 25 octombrie 2021, judecatorii Tribunalului Alba au hotarat condamnarea inculpatului la 3 ani de inchisoare pentru infractiunea de dare de mita.
De asemenea, magistratii au dispus confiscarea a 8.900 de euro depusi la o banca si la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, in cuantum de 1897,25 lei, din care suma de 1497,25 lei aferenta urmaririi penale. Decizia nu este definitiva, ci poate fi atacata in termen de 10 zile de la comunicare. (V.E.)