Comitetul National pentru Situatii de Urgenta a adoptat, in sedinta de astazi, 25 octombrie 2021, Hotarârea numarul 94 privind stabilirea unor masuri suplimentare necesar a fi aplicate pe durata starii de alerta pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 prin care se propune:
- accesul in incintele operatoriilor economici care au ca obiect de activitate comercializarea produselor nealimentare sa fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinarii sau trecerii prin boala in ultimele 180 de zile, cu exceptia unitatilor farmaceutice dispuse in afara centrelor si parcurilor comerciale si a benzinariilor;
exceptarea de la masura de interzicere a accesului in incintele institutiilor publice centrale si locale, regiilor autonome si operatoriilor economici cu capital public, aplicabila persoanelor care nu fac dovada vaccinarii, trecerii prin boala in ultimele 180 de zile sau nu prezinta rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid si a urmatoarelor categorii:
- a) participantii in cadrul procedurilor administrative derulate pentru motive de ordine si siguranta publica;
- b) participantii in cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contraventionale sau administrativ-jurisdictionale;
- c) persoanele care necesita acces la servicii medicale si prestatii sociale;
- d) persoanele care se deplaseaza la centrele de vaccinare in vederea administrarii vaccinului.
- exceptarea de la masura de interzicere a accesului in centrele si parcurile comerciale aplicabila persoanelor care nu fac dovada vaccinarii sau trecerii prin boala in ultimele 180 de zile pentru:
- a) persoanele care se deplaseaza la serviciile publice comunitare ce functioneaza in cadrul acestora daca prezinta rezultatul negativ al unui test RT-PCR al unui test antigen rapid pentru infectia cu virusul SARS-CoV-2 si fac dovada deplasarii in acest scop prin prezentarea unui document justificativ in format letric sau electronic;
- b) persoanelor care se deplaseaza la centrele de vaccinare in vederea administrarii vaccinului.
Reamintim ca in hotararea adoptata, vineri, de Guvern, pentru instituirea noilor restrictii valabile de luni, nu include, in varianta publicata in Monitorul Oficial, obligatia de a prezenta certificatul verde la intrarea in mall-uri sau hoteluri. (G.G.)