Primaria Timisoara a anuntat, printr-un comunicat de presa, face toate eforturile pentru ca facturile timisorenilor sa creasca cat mai putin, insa explozia preturilor la combustibil impune si o majorare a pretului MWh la Colterm. In acest context, Consiliul de Administratie al Colterm a stabilit, in baza metodologiei Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) si avand in vedere explozia neprevazuta a tarifelor la energie, un pret actualizat de facturare a MWh, ce va fi prezentat in urmatoarea sedinta a Consiliului Local Timisoara.
In baza calculelor economice si cerintelor legale, acest nou pret este de 851,27 de lei MWh. Intrucat subventia acordata de Primaria Timisoara este la maximum permis de lege, de 207,27 de lei/MWh, inclusiv TVA, pretul local al energiei termice facturata populatiei ar trebui sa creasca de aproape 3 ori, ajungand la 644 lei/MWh, inclusiv TVA.
„Criza mondiala a energiei, dar si pozitia economica vulnerabila a Colterm, rezultatul anilor de administratie dezastruoasa, obliga compania sa creasca pretul de facturare, care nu poate fi sub cel de productie. Asta este realitatea cifrelor, pe care nu o putem schimba. Este evident ca timisorenii racordati la sistemul centralizat nu pot suporta facturi majorate de 3 ori la energia termica si de aceea pretul final il vom stabili in urma sedintei Consiliului Local Timisoara”, a declarat primarul Timisoarei, Dominic Fritz.
In aceeasi situatie cu Timisoara se afla si alte 26 de orase din tara, care au sisteme de termoficare centralizate si care sunt nevoite acum sa adapteze preturile de facturare la noile tarife ale combustibililor. De aceea, azi, Asociatia Municipiilor din Romania a transmis o scrisoare Guvernului, semnata de 27 de primari, prin care a cerut ajutorul Executivului pentru a trece peste aceasta criza energetica.
De partea cealalta a baricadei politice, consilierul local Radu Toanca a atras atentia ca abonatii Colterm vor plati facturi triple pentru caldura si apa calda, iar acesyt lucru va duce la saracirea unei mari parti din populatia Timisoarei si la debransari masive.
“Pe ordinea de zi a plenului de marti va fi introdus un proiect de hotarare privind stabilirea noului pret la gigacalorie. Acesta va creste de la 480 de lei la 851 de lei. Dramatica si peste pragul de suportabilitate a multor timisoreni prizonieri ai sistemului de incalzire centralizat este cresterea de 2,7 ori a pretului la factura directa, de la 240 de lei la 644 de lei! Subventia acordata de la bugetul local scade de la 240 de lei la 207 lei!
Daca luni se va gasi o solutie financiara si un furnizor de gaz si nu se va opri caldura si apa calda in Timisoara, populatia si ceilalti consumatori racordati la Colterm (crese, gradinite, scoli, spitale, alte institutii publice) vor mai avea un mare hop lunar de trecut: factura triplata – ceea ce va duce la pauperizarea multor familii din Timisoara si la debransari masive, pe motiv de neplata.
Vom propune ca inaintea plenului sa se convoace o sedinta AGA Colterm de urgenta pentru discutarea acestui nou pret, unde vom propune masuri de diminuare a sumei de 644 de lei. In paralel, este nevoie de urgentarea aprobarii la Bucuresti a demersurilor legislative ale PSD de plafonare a pretului la gaze naturale si de reducerea TVA la energie de la 19 la 5 la suta!” (Mara Ion)