Evolutia cursului euro/leu din perioada analizata a fost stabila, in conditiile in care moneda nationala a devenit mai atractiva pentru investitii odata cu majorarea dobanzii de politica monetara, dar si a interventiilor punctuale ale bancii centrale.
La sfarsitul perioadei, media euro a fost stabilita la 4,9484 lei. BCE a calculat, vineri, o cotatie de 4,9465 lei/euro, evolutie la care a contribuit scaderea cotatiilor spre finalul zilei pana la 4,943 lei.
Presiunea asupra leului se va diminua usor, dupa ce agentia Moody’s a reconfirmat, vineri, ratingul suveran aferent datoriei guvernamentale a Romaniei la Baa3/P-3, pentru datoria pe termen lung si scurt in moneda locala si valuta, si a imbunatatit perspectiva din negativa in stabila.
Tot la finalul saptamanii, agentia Standard&Poor’s a mentinut ratingul suveran aferent datoriei guvernamentale a Romaniei la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung si scurt in moneda locala si valuta, precum si perspectiva stabila.
Moneda unica a scazut, miercuri, pana la 1,1524 dolari, minim al ultimelor 15 luni, pentru ca la sfarsitul perioadei sa fluctueze intre 1,1588 si 1,1621 dolari, cu inchiderea pietelor americane la 1,1601 dolari. Aceasta a facut ca media monedei americane sa fluctueze intre 4,2627 si 4,2830 lei, cea de la finalul intervalului fiind stabilita la 4,4646 lei.
Moneda elvetiana s-a stabilizat in jurul pragului de 1,07 franci/euro, iar media ei a fluctuat intre 4,6147 si 4,6305 lei, cel de vineri fiind stabilit la 4,6171 lei.
Cursul lirei sterline a crescut de la 5,8252 la 5,8523 lei.
Pretul gramului de aur a urcat de la 241,4471 la 246,1068 lei, dar a incheiat perioada la 244,4451 lei. Evolutia s-a datorat miscarilor inregistrate de uncia de aur. Aceasta a atins joi pragul de 1.800 dolari, dar a scazut la sfarsitul saptamanii de la 1.795 la 1.766 dolari.
Dealerii bancari anticipeaza o noua majorare a dobanzii cheie la ultima sedinta a CA al BNR, care se va desfasura in noiembrie, pe fondul cresterii constante a inflatiei.
Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, a inceput perioada la 2,11% si a incheiat-o la 2,20% nou maxim al acestui an, mai mult cu peste 22% fata de inceputul lunii. Reamintim ca la inceputul lui septembrie indicele se plasa la 1,6%.
Indicele ROBOR la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 2,19 la 2,31% iar cel la 12 luni, care reprezinta rata dobanzii platita la creditele in lei atrase nivel interbancar, de la 2,25 la 2,40%.
In cazul celor care achita credite care au fost contractate inainte de primavara lui 2019, cand a aparut indicele de referinta pentru creditele consumatorilor (IRCC), aceste evolutii echivaleaza cu o crestere consistenta a ratelor pe care le vor achita.
In prezent, IRRC se situeaza la 1,08%/an, insa, asa cum se arata in minuta ultimei sedinte a CA al BNR, „in primele trei luni din anul urmator (2022, n.red.), indicele va cunoaste probabil, in premiera, o majorare”.
Bitcoin a depasit vineri 60.000 de dolari, prag care nu mai fost atins din aprilie, dupa aparitia unor informatii conform carora autoritatea financiara americana, SEC, ar putea autoriza fonduri indexate (ETF) pe valoarea monedelor digitale.
Duminica dimineata, bitcoin fluctua intre 60.300 si 61.400 dolari iar ether se misca in culoarul 3.810 – 3.920 dolari. (Radu Georgescu)