Conferinta ”Sapte ani de arbitraj institutionalizat in Romania” a reunit, recent, in Sala mare a Teatrului „Tony Bulandra” din Targoviste, oficialitati locale, specialisti din domeniul dreptului, cadre universitare, experti contabili si topo, reprezentanti ai sistemului bancar, oameni de afaceri, mediatori, arbitri, studenti si masteranzi care au efectuat stagii de practica in cadrul Tribunalului Permanent de Arbitraj Institutionalizat.
In cuvantul de deschidere, doamna Rodica Vlaicu, presedintele Tribunalului Permanent de Arbitraj Institutionalizat a aratat ca in cei sapte ani de activitate „am dovedit prin modul cum am solutionat dosarele aflate in atentie si prin calitatea hotararilor pronuntate ca arbitrajul este o alternativa viabila la instantele de judecata”.
Aceasta a mai sustinut ca „avand in vedere pasii pe care arbitrajul i-a facut in ultimii ani, privim cu incredere spre viitor si speram ca autoritatile statale sa inteleaga ca arbitrajul poate fi o solutie la problemele cu care se confrunta astazi sistemul judiciar.
Avem incredere, ca in scurt timp, vor fi transpuse in legislatia romaneasca cateva dintre recomandarile Uniunii Europene potrivit carora litigiilor din domeniul dreptului muncii si cele dintre autoritatile administrative si cetateni sa fie solutionate prin arbitraj sau mediere.”
In cadrul Conferintei au fost decernate diplome de onoare partenerilor Tribunalului Permanent de Arbitraj Institutionalizat, printre care s-au numarat: Consiliul Judetean Dambovita, Colegiul Consilierilor Juridici Bucuresti, Coalitia Organizatiilor din Romania, Asociatia Europeana ”Dimitrie Cantemir”, Organizatia pentru Apararea Drepturilor Omului, Biblioteca Judeteana ”Ion Heliade Radulescu” din Targoviste, CECCAR Dambovita, CECCAR Prahova, Asociatia Ofiterilor in Rezerva din Romania, Complexul National Muzeal Curtea Domneasca, B.R.D. GROUPE SOCIETE GENERALE – Agentia Crizantema, Directia Generala de Asistenta Sociala si Persoane cu Dizabilitati, Universitatea ”Spiru Haret” din Constanta, Facultatea de Drept si Stiinte Administrative din cadrul Universitatii ”Valahia” din Targoviste, Asociatia Birourilor de Mediere din Dambovita, Corpul Profesional al Mediatorilor din Judetul Dambovita.
In cadrul Conferintei au fost prezentate comunicari de un real interes pe diferite teme pendinte arbitrajului, respectiv:
- Importanta arbitrajului in contextul aplicarii legilor justitiei in Romania – sustinuta de avocat Augustin Raducanu, fostul decan al Baroului Dambovita si formator in cadrul Institutului pentru pregatirea avocatilor;
Incidenta dispozitiilor art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma 18/2017 a A.S.F. in solutionarea litigiilor arbitrale avand ca obiect pretentii izvorate dintr-un contract de asigurare – prezentata de arbitru conf. univ. dr. Elena Turcu, fost magistrat in cadrul Tribunalului Dambovita;
Importanta expertizei contabile in procedura arbitrala – expusa de expert contabil dr. Cornel Nitu, presedintele CECCAR Filiala Prahova;
Arbitrabilitatea litigiilor din domeniul asigurarilor – elaborata de arbitru drd. Raluca Alecsandra Rosca;
Confluente intre activitatea arbitrilor si cea a altor profesii juridice si non juridice – sustinuta de arbitru Elena Rida;
Arbitrajul in noul context rezilient – prezentata de arbitru prof. univ. dr. Liana Elefterie;
Managementul informatiilor din domeniul arbitrajului –expusa de arbitru prof. univ. dr. Neculae Nabarjoiu;
Est modus in rebus – sustinuta de arbitru Cosmin Daniel Lita.
Conferinta ”Sapte ani de arbitraj institutionalizat in Romania” a deschis suita de manifestari dedicate ”Zilelor Arbitrajului Institutionalizat”, prilejuite de implinirea a sapte ani de la deschiderea activitatii Tribunalului Permanent de Arbitraj Institutionalizat (entitate jurisdictionala care functioneaza pe langa Asociatia de Arbitraj Institutionalizat).
Anul acesta, Manifestarea ”Zilele Arbitrajului Institutionalizat”, aflata la cea de-a VI-a editie, a mai cuprins urmatoarele evenimente:
- Ceremonia semnarii Protocolului de Colaborare dintre Asociatia de Arbitraj Institutionalizat si Coalitia Organizatiilor din Romania, organizata in Sala „Auditorium” a Muzeului de Istorie din Targoviste, in data de 15 septembrie 2021;
Masa rotunda „Tribunalul Permanent de Arbitraj Institutionalizat partener de practica pentru facultatile de drept si administratie publica”, organizata la sediul Tribunalului Permanent de Arbitraj Institutionalizat, in data de 23 septembrie 2021;
Dezbaterea „Interferente intre activitatea arbitrilor si cea a mediatorilor” –organizata online, in data de 25 septembrie 2021.
Despre organizatorul conferintei:
Asociatia de Arbitraj Institutionalizat (prescurtat A.A.I.) a fost infiintata in anul 2014 in scopul promovarii, studierii si practicarii arbitrajului institutionalizat in Romania ca alternative la instanta statala de judecata.
In cadrul Asociatiei de Arbitraj Institutionalizat functioneaza Tribunalul Permanent de Arbitraj Institutionalizat, Institutul pentru Pregatirea Arbitrilor din Romania si Editura „Thalindra”.
Privitor la Tribunalul Permanent de Arbitraj Institutionalizat, acesta este o jurisdictie alternativa la instanta de judecata statala, care functioneaza in mod permanent pe langa A.A.I., potrivit dispozitiilor art. 616 Cod proc. civ.. Tribunalul si-a deschis portile in septembrie 2014, fiind abilitat sa judece orice disputa de natura civila, cu exceptia cazurilor prevazute de art. 542 Cod proc. civ..
Hotararile pronuntate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Institutionalizat sunt definitive si obligatorii, beneficiaza de putere de lucru judecat si au forta probanta a unui inscris autentic. Pentru a fi eligibil fata de instanta statala de judecata, tribunalul a instituit o serie de avantaje, precum: confidentialitatea, celeritatea, costurile reduse, procedura flexibila, posibilitatea data partilor de a-si alege arbitrii.
Institutul pentru Pregatirea Arbitrilor din Romania deruleaza programe de pregatire initiala si continua a arbitrilor Tribunalului Permanent de Arbitraj Institutionalizat, iar Editura „Thalindra” este specializata in editare de carte juridica.
Asociatia de Arbitraj Institutionalizat are incheiate protocoale si parteneriate de colaborare cu un numar important de institutii si organizatii, dintre care mentionam pe cele incheiate cu Autoritatea de Supraveghere Financiara, Confederatia Patronatul Roman, CECCAR Prahova si CECCAR Dambovita, Academia de Studii Economice, Universitatea „Titu Maiorescu”, Universitatea Valahia din Targoviste, Universitatea „Spiru Haret” din Constanta, Asociaţia Ofiţerilor in Rezerva din Romania, Asociaţia Diplomatilor Militari in Rezerva si in Retragere „Alexandru Ioan Cuza”, Biblioteca ”Ion Heliade Radulescu” din Targoviste, FEPAIUS, UGIR 1903, Consiliul Directorilor din Serviciile Funerare, Colegiul Consilierilor Juridici, Federatia Organizatiilor Romanesti din Italia, Asociatia Europeana ”Dimitrie Cantemir”, Asociatia Taximetristilor din Constanta, Asociatia Birourilor de Mediere din Dambovita, Organizatia pentru Apararea Drepturilor Omului, Asociatia Centrul de Solutionare a Disputelor prin Mediere, Asociatia Centrul Regional de Mediere Muntenia, Asociatia si Directia Generala de Asistenta Sociala, Persoane cu Dizabilitati, Copii si Adoptii.
Asociatia a prezentat in luna august 2019 Guvernului Romaniei un Proiect de eficientizare a sistemului judiciar si de ordine publica prin incurajarea de catre institutiile statului a cailor alternative de solutionare a conflictelor (arbitraj si mediere).
A.A.I. a inregistrat la OSIM: marca verbala ”Tribunalul Permanent de Arbitraj Institutionalizat”, marca combinata (sigla) ”Tribunalul Permanent de Arbitraj Institutionalizat”, marca combinata (sigla) ”Institutul pentru Pregatirea Arbitrilor din Romania” si modelul-desen ”Roba arbitru”.
Aceasta a organizat simpozioane, seminarii, conferinte si mese rotunde, precum si sase editii ale Manifestarii „Zilele Arbitrajului Institutionalizat” (un set de actiuni derulate in Bucuresti, Constanta, Ploiesti, Craiova, Alba Iulia si Targoviste de promovare a arbitrajului institutionalizat).
Din anul 2017, A.A.I. este inscrisa pe lista ONG-urilor acreditate la Camera Deputatilor si din anul 2019 este inscrisa in Registrul Asociatiilor si Fundatiilor din evidenta Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei.
In anul 2019 a fost propusa de Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei pentru a face parte din Colegiul Consultativ al Asociatiilor si Fundatiilor care functioneaza in cadrul Secretariatului General al Guvernului.
Asociatia a organizat in perioada 2018 – 2021 in temeiul Acordurilor Cadru de Practica incheiate cu Facultatea de Drept a Universitatii „Valahia” din Targoviste, Facultatea de Drept din cadrul Universitatii „Stefan cel Mare” din Suceava si Facultatii de Drept a Academiei de Studii Economice, stagii de practica de 40 – 60 de ore pentru studentii din anul IV.
Mai multe informatii pot fi gasite pe www.tribunal-arbitraj.ro, www.arbitraj-institutionalizat.ro si pe pagina de facebook Tribunalul Permanent de Arbitraj Institutionalizat. (I.P.)