Judecatorii Curtii de Apel Bucuresti au decis, in urma cu cateva zile, sa admita propunerea formulata procurorii DNA si sa dispuna prelungirea masurii arestarii preventive cu 30 zile in cazul falsei avocate Bondric Eugenia.
“Admite propunerea formulata de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie şi Justitie – Directia Nationala Anticoruptie in dosarul nr. 322/P/2019. Dispune prelungirea masurii arestarii preventive a inculpatilor Ionita Viorel, Mindu Ion Cristian, Dinca Tica şi Bondric Eugenia pentru o durata de 30 de zile, de la data de 18.10.2021 la data de 16.11.2021 inclusiv. Dispune prelungirea masurii arestului la domiciliu fata de inculpata Matei Ioana pentru o durata de 30 de zile, de la data de 14.10.2021 la data de 12.11.2021 inclusiv”, se mentioneaza in decizia instantei, pronuntata in 07.10.2021.
Decizia nu este definitiva si a fost atacata la Inalta Curte de Casatie si Justitie, urmand ca instanta suprema sa se pronunte cu privire la acest caz la termenul de maine, 12 octombrie. Eugeniei Bondric figureaza si intr-un alt dosar al procurorilor DNA, in care mai este inculpata o alta persoana, Antoneta Niculescu, care insa a scapat de masura arestului preventiv, ramanand cu cea a controlului judiciar.
Eugenia Bondric, cea care se mai recomanda, in trecut, drept Eugenia Dragusin sau Eugenia Pahontu, a fost condamnata, in 2014, la 8 ani de inchisoare pentru inselaciune, fals si folosirea fara drept a unei calitati oficiale, dupa ce ar fi inselat doi oameni de afaceri prestand servicii avocatiale fara drept. In 2006, ea le-ar fi promis acestora ca ii ajuta sa achizitioneze imobile valoroase care faceau obiectul unor executari silite, prin intermediul birourilor unor executori judecatoresti.
Insa, dupa ce i-au platit lui Bondric peste 200.000 euro in doar cateva luni, afaceristii au constatat ca aceasta nu a fost niciodata angajata unui birou de executori judecatoresti. Imediat a fost sesizata Politia, iar falsa avocata a fost pusa sub control judiciar. Mai multe informatii despre acest caz, in articolul romaniapress.ro. (V.E.)