Analiza VALUTARA. Criza politica amplifica deprecierea leului. BNR va apara pragul psihologic de 4,95 lei/ euro?

Cea mai noua criza guvernamentala, a amplificat presiunile de depreciere a leului, in conditiile in care deficitele comercial si de cont curent sunt dublate de cel bugetar.


Pe de alta parte, situatia economica se complica. Conform Comisiei Europene, indicatorul de incredere in economia Romaniei a scazut in august la 102,2 de la 103,5 in iulie, evolutie determinata de reducerea sentimentelor pozitive ale managerilor din servicii si comert.

Saptamana trecuta, a inceput cu un record de al cursului euro de 4,9349 lei. Dupa doua sedinte mai calme, declansarea conflictului politic a impins, joi, media la 4,9386 lei, pentru ca, vineri, sa fie atins un recordul de 4,9416 lei, mai sus cu cu peste 7,22 bani fata de sfarsitul anului trecut..

La sfarsitul saptamanii, piata s-a deschis la 4,937 lei iar dupa stabilirea cursului a fost atins un maxim de 4,954 lei, pentru ca la inchidere cotatia sa fie de 4,944 lei.

Ramane de vazut daca BNR va lasa ca situatia politica sa se calmeze si va permite atingerea pragului de 4,95 lei sau daca va decide sa apere acest prag psihologic, avand la dispozitie rezerva sa valutara care se ridica la maximul istoric de 41,616 miliarde euro. Un raport al BCR estimeaza pentru finalul acestui an un curs de 4,98 lei/euro.

Pentru premier deprecierea leului nu are legatura cu criza politica si nu este ingrijoratoare. In opinia acestuia cauzele deprecierii leului sunt evolutiile externe dar si nivelul scazut al dobanzii-cheie a BNR, valoare pe care o aclama cu mai putin de o luna in urma, recunoscand ca aceasta a permis relansarea economiei in 2021.

Moneda unica a avut o evolutie ascendenta care s-a amplificat vineri la 1,1866 – 1,1910 dolari, dupa publicarea datelor privind piata americana a muncii, care a creat in august doar 235.000 locuri de munca fata de prognozele care anticipau un numar de 750.000 noi slujbe.

Investitorii cred ca Rezerva Federala americana va intarzia momentul in care va incepe sa reduca achizitiile sale de active, urmand ca majorarile de dobanda sa fie lasate pentru partea a doua a anului viitor.

Pretul gramului de aur a scazut de la 244,1518 lei, la inceputul perioadei, la 242,7531 lei, la finalul ei. Este de asteptat ca pretul sa creasca in zilele urmatoare, dupa ce uncia a atins vineri un maxim de 1.834 dolari.

Piata monetara a fost mult mai calma decat cea valutara, iar BNR a atras luni depozite de la bancile comercial in valoare de doar 1,5 miliarde lei, la o dobanda de 1,25%/an egala cu cea de politica monetara, in linie cu angajamentul de a asigura un „control strict al lichiditatii de pe piata monetara”.

Vineri, indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, a stagnat la 1,60% iar cel la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,73%, valori maxime ale ultimelor cinci luni. Indicele la 12 luni a incheiat saptamana la 1,82%.

Bitcoin a depasit vineri pragul de 51.000 dolari, nivel care a mai fost atins ultima data la inceputul lunii mai. Au urmat marcarile de profit, iar duminica dimineata cotatiile au coborat la 49.500 – 50.300 dolari. Ether a urcat, la randul lui, la 4.000 dolari dar a alunecat apoi pana la 3.835 – 3.915 dolari. (R.G.)

NOTA: Analiza cuprinde perioada 30 august – 3 septembrie

Leave a Reply