Un dealer de cannabis din Ploiesti se aproviziona cu marfa din Timis si Mehedinti! Culturile de plante, descoperite de procurorii DIICOT

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Serviciul Teritorial Ploiesti impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul BCCO Ploiesti au efectuate un numar de 7 perchezitii domiciliare, pe raza judetelor Prahova, Mehedinti si Timis, la locuintele unor persoane suspectate de savarsirea infractiunii de trafic de droguri de risc.


In cursul lunii august 2021, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiesti impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul B.C.C.O. Ploiesti – Serviciul Antidrog au demarat cercetari fata de o grupare infractionala formata din 8 persoane, specializata in cultivarea si traficul de cannabis, si care actiona pe raza judetelor Prahova, Mehedinti si Timis.

Pentru documentarea activitatilor ilicite, au fost efectuate verificari si investigatii specifice in cooperare cu B.C.C.O. Timisoara, B.C.C.O. Craiova – S.C.C.O. Mehedinti si I.J.P. Prahova, stabilindu-se faptul ca 6 persoane din judetele Timis si Mehedinti au infiintat o cultura de cannabis, o parte dintre droguri fiind vandute unui dealer din judetul Prahova, care la randul sau comercializa substantele ilicite catre diferiti consumatori si dealeri de pe raza judetului.

Anterior perchezitiilor, in dimineata zilei de 29.08.2021, a fost efectuata o actiune de prindere in flagrant pe raza judetului Prahova, ocazie cu care unul dintre membrii gruparii a fost depistat in timp ce detinea cantitatea de aproximativ 250 grame cannabis destinata comercializarii.

Cu ocazia perchezitiilor, a fost identificata o cultura de cannabis, fiind ridicate peste 200 plante de diferite dimesiuni, cultivate atat indoor, cat si outdoor, ghivece, lampi de iluminat si alte ustensile pentru cultivarea cannabisului. De asemenea, au mai fost ridicate alte cantitati de cannabis destinate comercializarii (in total aproximativ 1 kilogram), precum diferite sume de bani.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiesti, au fost conduse, in vederea audierii, un numar de 13 persoane.

Actiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor. Suportul de specialitate a fost asigurat de catre Directia Operatiuni Speciale. (I.P.)

Leave a Reply