Premierul Florin Citu a dat o replica ponderata, calma, la declaratia ultimativa a ministrul Cristian Ghinea, de vineri, de la Timisoara, cand a spus ca formatiunea din care face parte, USR PLUS, va iesi de la guvernare daca se pune problema unui schimb de ministere.
Seful guvernului a dezvaluit ca nu a existat nicio discutie legata de pierderea de catre a USR PLUS a vreunui minister si ca aceste declaratii pot fi percepute in contextul campaniei electorale din partidul condus de Dan Barna si Dacian Ciolos.
„Nu inteleg acest comentariu, nu a fost, nicaieri, nicio discutie sa piarda vreun minister. Avem un protocol deja semnat, deci nu inteleg. Dar trebuie sa ne uitam ca si ei sunt in campanie electorala si aceste comentarii putem sa le luam in acest context. Nu pot eu sa schimb aritmetica guvernamentala si asta ar insemna sa ne dam jos propriul guvern, ceea ce nu se va intampla”, a spus premierul Florin Citu.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a transmis un mesaj „clar si raspicat”, vineri, partenerilor de Coalitie din PNL.
Daca se pune problema unui schimb de ministere dupa alegerile interne din PNL, atunci USR PLUS se va retrage din Coalitia de guvernare si va trece in opozitie, a avertizat Ghinea.
Potrivit acestuia, chiar daca, deocamdata, Guvernul nu este in pericol sa cada, executivul nu reuseste sa functioneze asa cum isi doresc cei din USR PLUS pana cand nu se va termina „jocul muzical de la Congresul PNL.” (M.I.)