Liderul gruparii de traficanti de tigari din Arad, Cosmin Mladin, a fost ridicat de politie din centrul Capitalei, la scurt timp dupa ce s-a judecat la tribunal arestarea preventiva, formulata initial in lipsa. Acesta si adjunctul sau, Daniel Copil, au aparut insa in sala de judecata, la mai bine de o saptamana de cand procurorii nu i-au gasit la cele 150 de perchezitii facute in acest caz.
Cei doi au fost ridicati in imediata apropiere a tribunalului, la scurt timp dupa ce au participat la sedinta de judecata fixata pentru astazi de magistrati pentru a judeca solicitarea formulata saptamana trecuta de procurorii DIICOT, de emitere a unor mandate de arestare pentru 30 de zile.
Masura procurorilor antimafia vine dupa ce, saptamana trecuta, au fost puse in aplicare 157 de mandate de perchezitii in dosarul in care cei 2 sunt acuzati ca ar fi coordonat o retea uriasa de contrabanda cu tigari, atat in Romania, cat si in mai multe state din vestul Europei.
Cei doi presupusi lideri ai gruparii nu au fost gasiti nici la adresa la care locuiau si nici la alte adrese la care au fost facute perchezitii.
rocurorii banuiau ca cei doi au fost anuntati de aceste perchezitii, de aceea au facut solicitarea de arestare preventiva in lipsa.
Ei s-au prezentat insa in sala de judecata, au asistat la sedinta, apoi au plecat de la tribunal. Au fost opriti insa la cateva sute de metri.
Peste 620 de masini, camioane si tractoare au fost gasite si puse sub sechestru de DIICOT in urma perchezitiilor. Printre acestea se numara si o masina de lux Ferrari, gasita la unul dintre lideri. 23 de persoane au fost retinute in acest caz.
Potrivit DIICOT, reteaua de traficanti cu peste 100 de persoane a fost creata in 2017, in Arad.
Tigarile cumparate din Ucraina, Republica Moldova si Serbia erau incarcate in autotrenuri apartinand unor societati de transport controlate de segmentul extern al gruparii – cetateni sarbi, ucraineni, moldoveni, fiind ascunse in alte categorii de marfuri, ca panouri de lemn sau paste fainoase, sau in camioane declarate goale la intrarea in Romania. Dupa introducerea acestora in tara, erau transportate catre depozite intermediare, unde erau descarcate de catre membrii gruparii.
O parte din marfa se vindea in Romania, iar o alta parte era ascunsa printe piese auto si dusa in Marea Britanie, Germania, Franta sau Italia. Pana acum, politia britanica a capturat tigari pentru care valoarea totala a taxelor neachitate a fost calculata la aproximativ 10 milioane de lire sterline. (V.E.)
UPDATE: Tribunalul Bucuresti a decis sa amane pana luni pronuntarea in dosarul de arestare preventiva a celor doi.
Sursa foto: aradon