Medicul chirurg Gheorghe Neata, fostul director al Spitalului Judetean de Urgenta Targu Jiu, a fost retinut, astazi, de procurori, fiind acuzat de luare de mita in forma continuata. Pana la aceasta ora, au fost confirmate 13 cazuri. Desi incasa un salariu de 15.000 de lei pe luna, Neata nu concepea sa intre in sala de operatie fara sa primeasca spaga de la bolnavi sau de la familiile acestora.
Medicul Gheorghe Neaţă a fost retinut chiar in spital, in urma perchezitiilor in biroul sau, unde procurorii au gasit echivalentul a 71.000 de lei (euro, lei sau lire sterline), o cantitate importanta de alcool si tigari.
Ulterior, acesta a fost condus la audieri, la procurorul de caz, urmand sa fie prezentat instantei de judecata cu propunere de arestare preventiva.
Potrivit procurorilor, medicul nu cerea o anumita suma de bani, dar era nemultumit daca suma primita era mica, asa cum rezulta din inregistrarile de la dosar.
„De pilda, in data de 11 iunie, medicul, dupa ce primeste un plic de bani de la un barbat care paraseste biroul, poarta cu voce tare urmatorul monolog. «ce facu… subtire de tot, 4…, 5…6, aaa, bun ma! Buuun! Mi-a dat 5 milioane, hai… pai da. Sase. Normal, trebuia sa fie 6. Pai da… mosu, doar n-ai vrea mosu… mosu traieste…. ma asteptara 6. Ma asteptara 6!”, potrivit interceptarilor, citate de ziarul Pandurul.
Medicul avea un ritual, in fiecare zi spunand cu voce tare o rugaciune in cabinetul sau. „Doamne, Maica Domnului, da-mi sanatate, bani multi, bine lui A…. fereste-ma de boala, fereste-ma de procurori”, au mai aratat procurorii.
De remarcat ca Gheorghe Neata nu se afla la primul incident penal. In anul 2005, medicul din Targu Jiu a fost condamnat la inchisoare cu suspendare si obligat sa plateasca 80.000 de lei drept daune unui pacient, dupa ce a efectuat o anestezie, in locul specialistului, iar pacientul a ramas paralizat.
In ciuda gravitatii faptei de care a fost acuzat si ulterior condamnat, medicul Gheorghe Neata a continuat sa opereze, pentru ca reprezentantii Colegiului Medicilor din Romania nu i-au retras dreptul de practica. (V.E.)