A doua sedinta a pietei valutare din aceasta saptamana a fost una calma pentru, in care mediile euro si ale francului elvetian au stagnat, in timp ce dolarul si lira sterlina s-au apreciat.
Cursul monedei unice a fost stabilit la 4,9265 lei, fata de 4,9266 lei, la inceputul saptamanii, intr-o sedinta in care tranzactiile se realizau in culoarul 4,925 – 4,928 lei.
Euro se tranzactiona in culoarul 1,1832 – 1,1895 dolari, iar cursul monedei americane a crescut, odata cu revenirea in piata a investitorilor de peste Ocean, dupa vacanta prilejuita de sarbatorirea Zilei Independentei, de la 4,1484 la 4,1619 lei.
Moneda unica a fost protejata de imbunatatire luna aceasta a indicelui increderii investitorilor din zona euro. Conform institutul Sentix din Germania, indicele a crescut la 29,8 puncte, cel mai ridicat nivel incepand cu februarie 2018.
Moneda elvetiana stagna la 1,093 – 1,095 franci/euro, iar media ei s-a apreciat insesizabil, de la 4,5047 la 4,5051 lei.
Declaratia premierului britanic, Boris Johnson, conform careia incepand cu data de 19 iulie vor fi ridicate cea mai mare parte a masurilor sanitare, a asigurat aprecierea lirei sterline la 1,1666 – 1,17 euro, astfel ca media ei a urcat de 5,7466 la 5,7620 lei.
Pretul gramului de aur a crescut de la 239,0353 la 241,9480 lei, evolutie la care a contribuit aprecierea monedei americane si revenirea unciei peste pragul de 1.800 dolari, aceasta fluctuand intre 1.798 si 1.809 dolari.
Miercuri se va desfasura o noua sedinta de politica monetara a BNR, de la care nu se asteapta o modificare a dobanzii-cheie, care se situeaza de la inceputul anului la minimul istoric de 1,25%.
Pentru a regla nivelul lichiditatii din piata, pentru ca depozitele atrase de banci sunt mult mai mari decat creditele acordate, BNR a derulat luni o licitatie depo, cu scadenta la sapte zile, prin intermediul careia a atras 5,5 miliarde lei, la o dobanda de 1,25%, in scadere de la 9,1 miliarde lei in urma cu o saptamana.
Indicele ROBOR la trei luni, in funcţie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, s-a oprit la 1,50%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 1,64% iar cel la 12 luni la 1,76%.
In ceea ce priveste, Indicele de referinta pentru creditele consumatorilor (IRCC), in functie de care se calculeaza ratele pentru creditele ipotecare şi cele de consum, acesta se va situa, pana la sfarsitul lui septembrie, la 1,25%, in scadere semnificativa fata de trimestrul precedent cand indicele a fost de 1,67%.
In regiune, media monedei poloneze se aprecia la 4,5036 zloti/euro iar a celei maghiare se deprecia la 353,54 forinti/euro.
Bitcoin stagna marti in culoarul 33.600 – 35.100 dolari iar ether fluctua intre 2.190 si 2.350 dolari.
Tendinta de scadere a monedelor digitale se datoreaza evenimentelor din China, unde banca centrala pregateste lansarea variantei electronice a yuanului, iar autoritatile au decis sa interzica „minarea” de bitcoin. Miscarea a fost preluata si de alte mari banci centrale, care şi-au accelerat eforturile de dezvoltare a monedelor digitale in vederea modernizarii sistemelor financiare. (R.G.)
NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.