Inalta Curtea de Casatie si Justitie a dispus, zilele trecute, suspendarea judecatii intr-un dosar civil, dupa ce in mass-media si pe retele de socializare au aparut acuzatii ca, in spatele acestui proces, fratii Emis si Marius Cristescu ar pregati o noua lovitura imobiliara.
Este vorba despre acapararea unui teren dintre magazinul Bega si sediul BNR, teren care include si parcela pe care este construit hotelul Continental.
Tocmai de aceea, judecatorii Curtii Supreme au decis, prin decizia 413 NCPC/244 CPC, sa suspende judecarea recursului declarat de paratii Statul Roman, prin Consiliul Local al Municipiului Timisoara si prin Municipiul Timisoara, prin primar, si a recursului declarat de parata S.C. Continental S.R.L. impotriva deciziei civile nr. 107 din 08 mai 2019, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara – Sectia I civila, pana la solutionarea definitiva a dosarului nr. 9741/325/2021 al Judecatoriei Timisoara.
Unul dintre cei mai vehementi contestatari ai actiunii civile prin care SC Bega Turism SRL solicita terenul in admnistrare operativa este profesorul si scriitorul Vasile Popovici. Acesta a atras atentia ca justitia este pe cale sa autorizeze un nou rapt din domeniul public al orasului, favorizandu-i pe cei care au antecedente in acapararea terenurilor Timisoarei.
“Au pus mana pe jumatate de oras, prin furt si influenta politica. Nu le e suficient. Acum vor si cealalta jumatate. Au cumparat partide, judecatori si presa – si nu se opresc. Se intampla in Timisoara. Numele lor il stiti de zeci de ani. Se numesc Emil si Marius Cristescu. Acum vor tot terenul din centrul orasului, de sub ceasul cu flori, pe sub Hotelul Continental si pana la Banca Nationala. Procesul se judeca azi (24.06.2021 n.n.) la Bucuresti.
Eu unul ma intreb ce ar mai putea face romanul in tara lui ca sa apere bunul public? Nici pe trotuare nu vom mai putea circula in curand. Vor fi ale lor. Au fost marite salariile si pensiile judecatorilor si procurorilor pana cand bugetul Romaniei a sarit in aer, cu gandul ca in felul asta vom fi aparati de hoti si banditi. Oare ce ar mai trebui sa facem noi, oamenii simpli, ca sa nu ni se ia si aerul din plamani?”, este mesajul postat pe Facebook de Vasile Popovici cu o zi inaintea procesului de la Inalta Curte. Dupa suspendarea judecatii, pana la solutionarea dosarului de la Judecatoria Timisoara, Vasile Popovici a revenit cu un nou mesaj.
“Un succes al societatii civile. Cele doua emisiuni TV ale Ancai Alexandrescu, analizele precise si amanuntite ale ziaristului de investigatii Catalin Antohe si mobilizarea voastra extraordinara de ieri pe retele sociale in legatura cu tentativa de acaparare a terenului din centrul Timisoara pusa la cale de fratii Emil si Marius Cristescu au dat rezultate.
Ieri s-a derulat la Inalta Curte de Casatie si Justitie procesul prin care cei doi frati patati solicita in prima faza terenul „in administrare operativa”, mod de utilizare ce nu mai exista de pe vremea lui Ceausescu, pentru a pregati, in faza a doua, preluarea lui. Singura persoana straina de proces aflata in sala a fost ziaristul Catalin Antohe. Sub diferite pretexte false, s-a dorit indepartarea lui, teribil de deranjanta. Cu dispozitiile legislative in mana, acesta a aratat de ce are dreptul sa asiste la proces.
Tot efortul societatii civile a dat rezultat: procesul de la Inalta Curte s-a suspendat pana cand se judeca procesul aflat pe rol la Judecatoria Timisoara. Nu e o victorie definitiva, dar e o victorie importanta de etapa. Vom ramane cu ochii pe ei. Si nu doar pe acest dosar – pe toate : dosite, NUP-uite, manipulate, plimbate intre orase, instante si procuraturi.” (V.E.)