Compania chineza Broad Group a reusit sa ridice un bloc de 10 etaje in mai putin de 29 de ore, folosind o metoda de constructie modulara, scrie Global Construction Review. La sfarsit, blocul din orasul Changsha, capitala provinciei Hunan, era finisat complet, avand montate instalatiile electrice si sistemele de tevi.
Compania, ce produce sisteme de aer conditionat, de incalzire si unitati prefabricate a incheiat lucrarea in 28 de ore si 45 de minute, cu ajutorul a trei macarale si a unei echipe numeroase pe santier.
Sistemul Living Buiding folosit este menit sa fie usor de transportat si instalat, modulele avand instalatiile necesare preinstalate si avand nevoie doar sa fie prinse una de alta la fata locului.
Broad Group sustine ca elementele structurale sunt de 10 ori mai usoare si de 100 de ori mai rezistente decat cele conventionale si rezista la cutremure si taifunuri.
Compania a ridicat mai multe cladiri de diferite inaltimi in acest fel, inclusiv una de 57 de etaje construita in doar 19 zile, in 2015. (I.P.)