Politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Sannicolau Mare au depistat, in cadrul unei actiuni pe linia migratiei ilegale, intr-un taxi condus de un cetatean roman, patru cetateni straini.
Soferul mijlocului de transport este cercetat pentru savarsirea infractiunii de trafic de migranti, judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Timis dispunand masura controlului judiciar pentru o perioada de 60 de zile.
In data de 31.05.2021, politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Sannicolau Mare au desfasurat o actiune specifica pe linia combaterii migratiei ilegale in zona de competenta.
Astfel, in dimineata zilei de 31.05.2021, a fost monitorizat un grup de patru persoane care, dupa ce a trecut frontiera din Serbia in Romania, pe jos, s-a urcat intr-un autoturism inmatriculat in Romania. Autovehiculul care circula in regim de taxi a fost oprit pentru verificari, la iesire din localitatea Cenad, in apropierea frontierei cu Ungaria.
In urma controlului efectuat asupra autoturismului au fost descoperiti, in calitate de pasageri, patru cetateni straini, toti barbati.
Politistii de frontiera au condus persoanele in cauza si pe sofer la sediul institutiei pentru cercetari, unde li s-a facut triajul epidemiologic de catre echipajul medical sosit la fata locului.
In cadrul verificarilor, s-a stabilit faptul ca pasagerii sunt cetateni din Turcia, cu varste cuprinse intre 22 si 24 de ani, iar soferul autoturismului este un cetatean roman in varsta de 40 de ani, domiciliat pe raza judetului Timis.
In cauza, politistii de frontiera efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de trafic de migranti pentru conducatorul auto, iar in baza materialului probator, Judecatorul de Drepturi si Libertati din cadrul Tribunalului Timis a dispus masura controlului judiciar pentru 60 de zile fata de sofer, la finalizarea cercetarilor urmand a fi dispuse masurile legale care se impun.
In contextul celor de mai sus, reamintim cetatenilor romani si straini, sa nu transporte persoane necunoscute in apropierea sau spre frontiera de stat, iar in situatia in care le sunt solicitate astfel de servicii de transport, sa anunte echipajele Politiei de Frontiera, apeland numarul de telefon care functioneaza non-stop 021.9590. (I.P.)