Leul s-a decuplat de la evolutia apreciativa a altor monede din regiune, semn al mentinerii unei cereri comerciale ridicate, care a pus in umbra prognoza FMI privind evolutia economica a Romaniei din 2021 si care ar urma sa creasca cu 6%.
Tranzactiile se realizau joi in culoarul 4,918 – 4,925 lei, in crestere fata de miercuri, astfel ca media euro a urcat de la 4,9168 la 4,9228 lei.
„Obiectivul imediat al bancii centrale a fost sa pastreze stabilitatea si lichiditatea sistemului bancar, pentru buna functionare a finantelor publice si a economiei reale. Concomitent, dozajul de masuri a urmarit evitarea unei deprecieri excesive şi nenecesare a leului”, a precizat Mugur Isarescu intr-o intalnire online organizata de Banca Moldovei.
Pentru apararea leului, BNR va avea la dispozitie sumele pe care Finantele le vor atrage anul acesta din pietele externe. MF intentioneaza sa emita obligatiuni in valuta in valoare de circa 7,4 miliarde euro.
Circa jumatate din aceasta suma a fost atrasa, miercuri, prin doua emisiuni de euro-obligatiuni. In cazul emisiunii cu scadenta pe 12 ani randamentul a fost de 2,1%, iar in a celei pe 20 de ani de 2,77%.
Euro si-a temperat aprecierea de miercuri. Moneda unica fluctua in culoarul 1,1861 – 1,1893 dolari, aprecierea fata de acum o saptamana fiind de circa 1,5%. Evolutia poate fi pusa pe seama existentei in piata a unui curent de opinie care anticipeaza faptul ca Rezerva Federala americane va mentine un nivel scazut al dobanzii sale cheie pana la finalul anului viitor, cu riscul supraincalzirii economiei SUA:
Cursul monedei americane a urcat joi de la 4,1372 la 4,1478 lei.
Moneda elvetiana se aprecia la 1,102 – 1,104 franci/euro astfel ca media ei a urcat de la 4,4524 la 4,4653 lei.
Media lirei sterline a crescut la inceputul saptamanii la 4,8021 lei, dar a scazut joi la 4,7007 lei.
Aprecierea monedei americane si cresterea unciei la 1.739 – 1.746 dolari, au condus la majorarea pretului gramului de aur de la 231,0969 la 232,5493 lei.
Dobanzile interbancare au scazut joi, semn ca interventiile BNR in piata monetara au reglat lichiditatea din piata.
Indicele ROBOR la 3 luni, in funcţie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, a scazut joi de la 1,65 la 1,63%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborat de la 1,71 la 1,70%, iar cel la 12 luni a stagnat la 1,75%.
In regiune, media monedei poloneze s-a apreciat de la 4,5897 la 4,5581 zloti/euro iar a celei maghiare de la 360,45 la 358,70 forinti/euro.
Cotatiile bitcoin continuau sa scada pe platforma integratoare WorldCoinIndex la 55.700 – 57.300 dolari. (R.G.)
NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.