Oportunitatile de investitii in Timis, prezentate celei mai mari asociatii patronale din Franta (P)

Reprezentanti ai oamenilor de afaceri francezi, ai Camerei de Comert si Industrie a Romaniei si decidenti din cadrul institutiilor financiar-bancare s-au reunit, in aceasta saptamana, intr-o intalnire online pe tema oportunitatilor de investitii in tara noastra.


Invitat in cadrul evenimentului, presedintele CJ Timis, Alin Nica, le-a prezentat participantilor modul in care Consiliul Judetean stimuleaza investitiile si creeaza un cadru administrativ propice dezvoltarii mediului privat.

Evenimentul a fost organizat de Mouvement des entreprises de France (MEDEF), cea mai mare asociatie patronala din Franta, si facilitat de Ambasada Romaniei in Franta. Reuniunea a fost prezidata de Géraldine Lemble, director general adjunct si secretar general, MEDEF International.

„La nivelul Consiliului Judetean urmeaza sa realizam o serie de investitii publice deosebit de importante pentru dezvoltarea socio-economica a Timisului. Le-am prezentat acestora ceea ce ne-am propus in privinta infrastructurii, fie ea rutiera, sanitara, economica sau culturala. Le-am subliniat ca judetul nostru reprezinta cel mai dinamic mediu de afaceri dupa capitala, beneficiind de un centru cercetare bine ancorat in noile realitati economice, un centru universitar puternic, o resursa umana calificata si cel mai bun acces din tara la infrastructura de transport”, spune presedintele CJ Timis, Alin Nica.

Consiliul Judetean Timis isi va consolida eforturile de diplomatie economica si va continua sa incurajeze investitiile publice private, precum si diversificarea economica, catre inovare si noile tehnologii.

„Increderea investitorilor in administratia publica locala este primordiala in decizia companiilor de a-si extinde operatiunile in judetul nostru. Pandemia a accelerat schimbarile economice, iar autoritatile locale trebuie sa tina pasul, sa deschida noi oportunitati”, sustine seful CJ Timis.

MEDEF este cea mai importanta retea de antreprenori din Franta, cu peste 173.000 de companii si 122 organizatii teritoriale membre. Peste 95% din afacerile care apartin de asociatia patronala sunt IMM-uri. (I.P.)

Leave a Reply