Un barbat din Timis a fost trimis in judecata de procurori, sub acuzatia de dare de mita, dupa ce ar fi transferat 500 de lei de pe un card Revolut unui agent de politie, care l-a prins conducandu-si masina pe drumurile publice, desi avea permisul suspendat.
„Procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Timis au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea in judecata a inculpatului M.A.-I., sub aspectul savarsirii infractiunii de dare de mita.
Procurorii au retinut ca in data de 24.12.2020, dupa ce a fost sanctionat contraventional pentru ca a condus autoturismul pe un drum public din Timisoara, fara a avea asupra sa permisul de conducere, inculpatul M.A.-I. ar fi dat agentului constatator, prin aplicatia Revolut, suma de 500 lei, cu titlu de mita, cu scopul de a nu i se intocmi dosar penal pentru infractiunea de conducere a unui vehicul fara permis de conducere, in conditiile existentei suspiciunii ca inculpatul avea suspendata exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.
Dosarul a fost trimis spre competenta solutionare Tribunalului Timis.
Facem precizarea ca trimiterea in judecata reprezinta, conform prevederilor Codului de procedura penala, o etapa a procesului penal ce consta in finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta in vederea judecarii cauzei, situatie care nu poate in niciun fel sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.” (V.E.)