Meteorologii au emis cod galben de viscol pentru Bucuresti si opt judete. Se anunta ninsori si intensificari ale vantului in Muntenia, Dobrogea, Moldova si la munte.
Atentionarea Cod galben, valabila de marti, ora 23, pana miercuri, la ora 23, anunta ninsori insemnate cantitativ in jumatatea de sud-est si viscolite in Dobrogea, estul Munteniei si sud-estul Moldovei.
Local in jumatatea de sud-est a tarii vor fi intervale cu ninsori insemnate cantitativ si se va depune strat de zapada neuniform si consistent.
In Dobrogea, estul Munteniei si sud-estul Moldovei vantul va avea rafale in general de 55-70 km/h, viscolind ninsoarea si determinand scaderea semnificativa a vizibilitatii.
Alerta vizeaza Capitala si judetele Galati, Braila, Tulcea, Ialomita, Constanta, Calarasi, Giurgiu si Teleorman.
In regiunile estice si sud-estice vantul se va intensifica treptat si local vor fi rafale in general de 50-60 km/h. In Carpatii Meridionali si de Curbura rafalele vor atinge in general 55-65 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m se vor depasi 75-85 km/h, ninsoarea va fi viscolita si zapada spulberata. (G.G.)