In urma celor 23 de perchezitii domiciliare care au avut loc, astazi, 20 ianuarie, in judetele Brasov, Timis, Sibiu si Cluj, la persoane suspectate de savarsirea infractiunii de trafic de droguri de risc, procurorii DIICOT au retinut si condus la audieri nu mai putin de 11 persoane. Totodata au fost ridicate mai multe produse alimentare pe baza de canepa, aproximativ 400 de grame de cannabis, ciuperci halucinogene, sapte comprimate de ecstasy, precum si sumele de 7.500 de euro si 7.900 de lei.
Printre suspectii retinuti de anchetatori ei se numara si un primar PNL din Brasov. Este vorba despre Silviu Schiopu, primarul comunei Ungra, din judetul Brasov, care detine un magazin in Cluj unde vindea marijuana, inregistrata ca fiind canepa a carei concentratie se incadreaza in legislatia agricola.
Conform surselor din ancheta, edilul va fi cercetat in libertate si a fost lasat sa plece de la sediul DIICOT Brasov. Alte 7 persoane care au fost duse la audieri, marti, au fost retinute pentru 24 de ore.
In comunicatul DIICOT Brasov se arata ca in anul 2020, in tara noastra, au aparut numeroase magazine care comercializeaza produse obtinute din canepa.
,,In fapt, in cursul anului 2020, pe teritoriul Romaniei au inceput sa functioneze magazine care promoveaza produse obtinute din canepa, continand canabidiol (CBD) ale carui efecte pentru sanatate s-ar considera a fi benefice.
Prezentarea acestor magazine, care in scurt timp au ajuns sa se dezvolte si in spatiul on line, foloseste drept sigla planta de Cannabis.
In urma perchezitiilor, au fost ridicate mai multe produse alimentare pe baza de canepa, aproximativ 400 de grame de cannabis, ciuperci halucinogene, 7 comprimate de ecstasy, precum si sumele de 7.500 de euro si 7.900 de lei. La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Brasov vor fi conduse, in vederea audierii, un numar de 11 persoane”, se arata in comunicatul DIICOT.
DIICOT mai precizeaza faptul ca planta Cannabis face parte din Tabelul-Anexa nr. III din Legea nr. 143/2000 si este un drog de risc.
,,In cauza s-a retinut faptul ca, in cursul anului 2020, mai multe persoane au desfasurat activitati de trafic de droguri de risc, prin intermediul unor societati comerciale ce puneau in vanzare produse ce contineau Tetrahidrocanabinol (THC), substanta psihotropa, biosintetizata de planta Cannabis. Precizam faptul ca Δ9 – Tetrahidrocannabinol (Δ9 – THC) este o substanta psihotropa, biosintetizata de planta Cannabis, iar Cannabis-ul face parte din Tabelul-Anexa nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu modificarile si completarile ulterioare, fiind un drog de risc“, mai explica procurorii antimafia. (G.I.)