Puls VALUTAR. Leul s-a stabilizat la 4,87 lei / euro, in timp ce criptomoneda bitcoin se apropie de 30.000 dolari

Odata platite taxele si impozitele la bugetul de stat, dar si salariile sau primele angajatilor inainte de Craciun, volumul ofertei comerciale s-a redus, iar leul a revenit pe depreciere.


Vineri, pe pietele asiatice, atunci cand in Europa se sarbatorea Craciunul, cotatiile euro au sarit pana la un maxim de 4,888 lei.

Luni, la redeschiderea pietei locale, tranzactiile se realizau intr-un culoar foarte ingust, 4,871 – 4,875 lei, iar media monedei unice a urcat de la 4,8720 la 4,8735 lei.

Nivelul aversiunii fata de risc s-a redus semnificativ dupa ratificarea de catre Donald Trump, care mai este presedinte pana in data de 20 ianuarie, cand va preda mandatului lui Joe Biden, a planului de relansare economica in valoare de 900 de miliarde de dolari, dar si semnarea acordului post-Brexit de catre Uniunea Europeana si Regatul Unit sau inceperea vaccinarii la scara globala.

Euro a crescut luni la 1,2181 – 1,2250 dolari, iar cursul monedei americane a alunecat de la 3,9944 la 3,9904 lei.

Cresterea apetitului pentru risc a provocat deprecierea monedei elvetiene la 1,084 – 1,089 franci/euro, cursul ei coborand de la 4,4972 la 4,4808 lei.

Disputele politice aparute in Marea Britanie dupa semnarea acordului post-Brexit si posibilitatea ca Banca Angliei sa treaca dobanda sa cheie in teritoriu negativ, incepand cu 2021, au depreciat lira sterlina al carei curs a fost stabilit la 5,3833 lei fata de 5,4354 lei, joia trecuta.

Pretul gramului de aur a crescut luni de la 240,5762 la 241,0851 lei. Majorarea s-a datorat faptului ca uncia a urcat dimineata pana la 1.896 dolari, dupa care s-a retras la 1.872 dolari.

Volatilitatea dobanzilor interbancare continua sa fie foarte redusa.

Luni, indicele ROBOR la trei luni, in funcţie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, a scazut de la 2,04 la 2,03%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 2,09 la 2,10% iar cel la 12 luni s-a oprit la 2,14%.

In regiune, media monedei poloneze s-a apreciat de la 4,5084 la 4,4879 zloti/euro, in timp ce media celei maghiare s-a depreciat de la 362,34, valoare stabilita miercuri, la 363,46 forinti/euro.

Bitcoin a crescut duminica pe platformele specializate pana la 28.331 dolari, valoare care reprezinta un nou maxim istoric. Luni, pe fondul marcarilor de profit, criptomoneda a coborat la 26.200 – 27.200 dolari.

Reamintim ca de la valori de 6.000 – 8.000 dolari, la inceputul anului, bitcoin a scazut la inceputul pandemiei pana la 4.000 dolari.

Evolutia actuala este consecinta cresterii interesului pentru criptomonede odata cu demararea unor noi proiecte, o parte dintre ele institutionalizate. (R.G.)

NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.

Leave a Reply