Jurnalist arestat in Iordania, dupa ce a scris pe site-ul de stiri AlWakaai ca oficialii guvernamentali au fost vaccinati anti-Covid in secret

Un jurnalist iordanian a fost arestat pentru ca a publicat pe site-ul sau informatia ca vaccinul impotriva coronavirusului a ajuns deja in regat si ca unii responsabili au fost deja vaccinati, relateaza sambata AFP, care citeaza o sursa judiciara


„Procurorul de pe langa Curtea de Securitate a Statului a ordonat, joi, arestarea jurnalistului Jamal Haddad, editor al site-ului de stiri AlWakaai (in araba, ”Evenimentele”), pentru ca a scris ca responsabili guvernamentali au fost vaccinati anti-COVID-19”, a declarat pentru AFP aceasta sursa, sub rezerva anonimatului.

Jurnalistul este acuzat ca „a pus in pericol securitatea tarii, a provocat o revolta si tulburari ale ordinii publice. Parchetul a decis retinerea lui timp de 15 zile, in asteptarea procesului”, potrivit aceleiasi surse.

Marti, site-ul de stiri AlWakaai a publicat un articol cu titlul „Si cu poporul cum ramane?”, in care se intreba daca vaccinul Pfizer a sosit in secret, in contextul in care inalti functionari ai guvernului iordanian au fost vaccinati, potrivit jurnalistului.

Iordania a inregistrat peste 285.000 de cazuri de infectare cu coronavirus si 3.711 de decese.

La jumatatea lunii decembrie, regatul a aprobat vaccinul produs de Pfizer/BioNTech, insa secretarul general pentru probleme epidemiologice din Ministerul Sanatatii iordanian, Waël Al Hayajneh, a declarat, miercuri, ca se asteapta ca „vaccinul sa soseasca in Regat la sfarsitul lunii ianuarie – inceputul lunii februarie”. (V.E.)

Leave a Reply