Inca un politist rapus de Covid-19! Agentul sef principal Cojocar Liviu avea 47 de ani si era internat in spital de doua saptamani

Presedintele executiv al Sindicatului National al Politistilor din Romania DECUS, Bogdan Banica, anunta decesul unui politist in varsta de 47 de ani, care s-a infectat cu noul coronavirus in urma cu doua saptamani.


Agentul sef-principal de politie Liviu Cojocar isi desfasura activitatea in cadrul Politiei Orasului Dolhasca, judetul Suceava, era promotie 1993 a Scolii de Agenti de Politie Campina, si a fost internat in spital in data de 5 decembrie.

Evolutia starii sale de sanatate a fost pozitiva, in ultimele zile, cand, aproape brusc, azi dimineata, la ora 3,55, inima lui a incetat sa mai bata, iar cadrele medicale, cu toata implicarea si efortul depuse, nu au reusit sa-l readuca la viata.

“De peste 20 de ani de cand il cunosc, nu l-am vazut o singura data trist sau ingandurat. Era mereu cu zambetul pe buze, debordand de viata si de optimism. Totodata, era foarte devotat uniformei albastre si meseriei de politist.

Inca de anul trecut indeplinea conditiile de pensionare, dar a ales sa ramana in sistem si sa-si slujeasca in continuare tara. Politia Romana a mai pierdut un specialist, iar noi am pierdut un coleg vrednic si un prieten drag. Transmit sincere condoleante familiei indurerate, dar si colegilor, prietenilor si tuturor celor care l-au cunoscut“, spune Bogdan Banica.

Agentul sef principal Cojocar Liviu era casatorit si are o fata in varsta de 23 de ani, de care era  extrem de mandru. (G.G.)

Leave a Reply