Maria Grapini a declarat razboiul publicatiei satirice Times New Roman, dupa un pamflet care a legat-o de orgia sexuala de la Bruxelles. “Eu am venit pentru un concert de orga, aici!”

Maria Grapini s-a facut foc si para si a anuntat ca va da in judecata publicatia satirica Times New Roman, dupa aparitia in spatiul public a unui articol bascalios la adresa sa, in care se “dezvaluie” ca ar fi participat la orgia gay din Bruxelles, intrucat ar fi crezut ca este vorba despre un concert cu mai multe orgi.


„Noi detalii ies la iveala despre orgia gay de la Bruxelles. Surse din politia belgiana au dezvaluit ca singura femeie care a participat la orgie a fost europarlamentarul roman Maria Grapini, însa din cu totul alte motive decat cele ale celorlalti participanti.

“Eu am venit pentru un concert de orga aici”, le-a spus Grapini politistilor belgieni. ”Eu am auzit ca aici se tine o orgie si am considerat ca va fi un concert special, care nu trebuie ratat. Adica un concert nu doar cu o singura orga, ci cu mai multe. Mai multe orgi, deci o orgie. Sunt extrem de dezamagita ca politia a anulat orgia“, este textul ironic care a infuriat-o teribil pe Maria Grapini.

Intr-un comentariu postat pe pagina publicatiei Times New Roman, europarlamentarul timisorean cere ca stirea sa fie stearsa si dezmintita, altfel va merge la tribunal.

„Daca nu veti sterge aiureala postata si nu veti dezmiti va voi da in judecata! Stiti bine ca exista lege pentru stiri false”, a comentat Grapini pe pagina de Facebook a TNR.

Ulterior a declarat ca nu toata lumea stie de gluma si poate reactiona ca si in cazul unei stiri autentice.

“Inteleg cand e vorba de pamflet, de satira, dar sa fie legat de ceva, sa aiba un sambure de adevar. Or, eu nu am fost la acea petrecere la Bruxelles. Nu toata lumea intelege cand citeste”.

Reactia redactorilor de la TNR nu s-a lasat asteptata. „Prin prezenta dam o dezmitire, ca sa nu ne vedem l-a tribulan”, a fost raspunsul publicatiei, in acelasi stil umoristic.

Contactat de Libertatea pentru a-si spune punctul de vedere despre acest scandal iscat din senin, Calin Petrar, redactorul sef al TNR, a declarat ca reactia Mariei Grapini il bucura sincer si ii multumeste pentru amenintare.

“Faptul ca ne acuza ca stirea este falsa si ne va da in judecata chiar e o surpriza placuta pentru mine. Mi-as fi facut griji daca, de exemplu, doamna Grapini ne-ar fi felicitat pentru articol si s-ar fi distrat pe seama lui”, a precizat jurnalistul. (Mara Ion)

Leave a Reply