Presedinta Tribunalului Timis rabufneste, dupa ce a asteptat la coada, in frig, la un laborator Synevo. “Nesimtire. Tupeu. Indiferenta. Marlanie”

Presedinta Tribunalului Timis, judecatoarea Adriana Stoicescu critica dur, intr-un text postat pe Facebook, umilinta la care sunt supusi cetatenii care apeleaza la serviciile unui laborator Synevo din Timisoara. In ciuda tarifelor mari platite pentru analizele medicale, oamenii sunt nevoiti sa astepte in frig si sa suporte aroganta si nesimtirea angajatilor de la Synevo.

“Platesti o caruta de bani ca sa stai agatat de o scara, in frig, in timp ce o duduie impertinenta si suficienta urla la tine ca e pandemie”, este concluzia amara la care a ajuns Adriana Stoicescu, dupa incursiunea in universul Synevo.

Un minireportaj revoltator, autentic, incheiat cu o intrebarea retorica adresata tuturor romanilor care se confrunta cu atotputernica nesimtire: “Cat mai induram?”.

Iata relatarea integrala a incursiunii judecatoarei Adriana Stoicescu in universul Synevo:

“Numele de familie al nostru, al tuturor, ar trebui sa fie nesimtire. Tupeu. Indiferenta. Marlanie.

Timisoara, 2020. Laborator Synevo, str. Teiului. Ora 9. O coada de 8 persoane, pe scari. O femeie in varsta care se sprijina disperata de perete. O gravida ce-si frange mainile de frig. Inauntru, cald si bine. Intru sa intreb ceva. Pe „pepsiglasul” anisian troneaza o lozinca mobilizatoare: „Sub masca e un zambet.”
Cred ca au vrut sa scrie ranjet.

Stam. Ne uitam, inutil si disperat, pe fereastra laboratorului. In receptie ar putea sta, linistiti si distantati, vreo 4 oameni. Indraznesc sa intru si sa intreb de ce nu putem intra. Mi se raspunde rastit ca pandemie, ca eu nu stiu ce se intampla, ca de ce fac scandal.

Doamna abia se tine pe picioare. Risc si deschid usa si o imping inauntru. Afara, se aduna lume. Trista, bolnava, infrigurata.

Cand in sfarsit intru si las proba, am o ora de asteptat. In frig.

Ce vom face la iarna? Va spun eu. Vom muri pana atunci.

Coruptia ucide? Da. Dar pana la ea, imensa, atotputernica nesimtire. Care e a noastra, nu doar a politicienilor.

Platesti o caruta de bani ca sa stai agatat de o scara, in frig, in timp ce o duduie impertinenta si suficienta urla la tine ca e pandemie.

O viata intreaga romanul sta, tace si-si accepta soarta. Asteapta sa fie bagat in seama de dudui cochete, care completeaza zeci de hartii, de personaje prea inalte, ocupate cu binele tarisoarei, de pseudolideri care cersesc votul .

Romanul viseaza o viata intreaga sa fie bagat in seama de cineva, de oricine. Apoi arde de viu intr-un spital. Peste un an, doi, cinci ani va fi la fel.

Cat de jos am ajuns? Cat de jegosi pot fi? Cat mai induram?”. (G.I.)