Judecatoria Constanta a admis contestatia depusa de Simona Halep, in luna februarie 2020, la titlul executoriu emis de ANAF si a decis ca sportiva are de primit inapoi o importanta suma de bani.
“Dispune întoarcerea executarii silite pentru suma totala de 178.364 lei, sens in care obliga intimata (ANAF n.r.) la restituirea catre contestatoare (Simona Halep n.r.) a sumei totale de 178.364 lei executate in mod nelegal, precum si la plata dobanzii aferente sumei totale de 178.364 lei, calculate conform art. 174 alin. (5) C. proc. fiscală de la data achitarii fiecarei sume componente a sumei de restituit – 58.491 lei reprezentand contributia de asigurari sociale de sanatate si 119.873 lei reprezentand impozit pe venit aferent declaratiei unice – si pana la data restituirii integrale”, a hotarat Judecatoria Constanta, conform presei locale. ANAF poate face apel in 10 zile de la comunicare.
Din cauza confidentialitatii cu care este tratat acest dosar, nu se cunoaste cu exactitate suma executata silit din conturile sportivei, insa este posibil ca tenismena sa nu fi platit la timp impozitul pe bunurile imobile detinute in Constanta.
Simona Halep a castigat doua turnee de Grand Slam, Roland Garros, in 2018, si Wimbledon, in 2019, dar si alte 20 de turnee WTA, a mai disputat 17 finale, iar de-a lungul carierei a incasat premii brute de 36.551.855 dolari. Doar in anul 2019, Simona Halep a castigat din sport suma de 6.962.442 de dolari. (C.R.)