RECORD. 150.000 de spectatori au aplaudat Gala Folclorica Aniversara a Ansamblului Banatul! Dansatori, instrumentisti si solisti vocali si-au dat intalnire pe scena Teatrului National din Timisoara

Incercarile ne fac mai puternici – au dovedit-o din plin zecile de mii de iubitori de folclor care au urmarit Festivalul National ”Traditii la romani”.


Veritabila gala a artei folclorice autentice, spectacolul a fost dedicat aniversarii a 5 decenii de activitate a celui mai iubit si apreciat ansamblu din vestul tarii, Ansamblul Profesionist Banatul.

Din cauza masurilor sanitare impuse de autoritati, pentru prevenirea raspandirii infectarii cu noul coronavirus, evenimentul cultural s-a desfasurat fara spectatori in sala Teatrului National Timisoara.

Festivalul a fost transmis insa in direct atat pe pagina de facebook a Ansamblului Banatul, cat si pe cea a Asociatiei Culturale ProDatina si pe canalul de youtube. 150.000 de persoane au urmarit spectacolul online. Mii de oameni pasionati de folclor, spectatori fideli ai Ansamblului Banatul, au transmis mesaje, felicitari, si mai ales ganduri catre artisti.

Cea de-a 7-a editie a Festivalului ”Traditii la romani” s-a axat pe istoria celor 50 de ani ai Ansamblului Profesionist Banatul. Incepand din anul 1970 si pana acum, traseul cultural al Ansamblului a fost unul in permanenta ascensiune profesionala.

Spectacolul de acum a adus inca o data in amintirea colectiva atat vechea generatie de dansatori, instrumentisti si solisti vocali, cat colaboratorii si mai ales tinerii care vor continua peste ani traditiile, obiceiurile, dansurile si melodiile cu care Ansamblul Profesionist Banatul si-a castigat notorietatea in intreaga lume.

Vechea generatie a Ansamblului Banatul a fost reprezentata pe scena de solistii Aurelia Ardelean si Nelu Ungurusan si de instrumentistii Luta Popovici si Ion Peptenar.

Au cantat de asemenea tinerii care vor duce mai departe folclorul banatean: Alexandra Acs, Alin Didraga, Ciprian Pop, Iasmina Iova, Daniel Scorobete, Doriana Talpes, Bogdan Firu si Daniela Gruescu. Dintre fostii angajati ai Ansamblului, au acceptat invitatia la festival solistii Otilia Duma, Cornelia Lupulescu, Maria Milu Sorescu, Carmen Popovici Dumbrava, Adrian Stanca si Dumitru Teleaga, precum si instrumentistii Marius Cirnu, Deian Galetin si Ionita Ienea.

Nu au lipsit din spectacol nici colaboratorii Ansamblului, Gheorghe Caltun Brancu si Nicu Novac. Au intretinut atmosfera de sarbatoare si trei dintre cele mai iubite si apreciate soliste de muzica populara din Banat: Liliana Laichici, Mihaela Petrovici si Andreea Voica.

Orchestra a fost condusa de dirijorul Sebastian Rosca, iar coregrafia a apartinut cuplului de maestri Brandusa si Nicolae Stanescu. Spectacolul a fost prezentat de Felicia Stoian.

Centrul de Cultura si Arta al Judetului Timis, organizator al Festivalului National de Folclor ”Traditii la romani” , multumeste inca o data tuturor celor care i-au fost alaturi si care au transmis ganduri, mesaje si urari artistilor Ansamblului Banatul. (I.P.)

Leave a Reply