EXCLUSIV. Tentativa de asasinare a interlopului timisorean Sorin Udrea! Mai multe gloante trase asupra sa, pe o strada din Italia

Rafuielile dintre clanurile interlope ale Timisoarei, cu amenintari si dezvaluiri grave facute si pe Facebook, au rabufnit si in Italia, unde un lider de grupare infractionala a fost la un pas sa fie lichidat de dusmani.


Sorin Udrea, aflat in localitatea Desenzano del Garda, la 30 de kilometri de Brescia, a fost tinta unei incercari de asasinat, dupa cum apare pe un grup de socializare al lumii interlope.

“Chiar crezi ca ma sperii? Ca l-ai pus, acum 2 zile, pe piticanea aia sa-l impuste, si a tras cateva gloante dupa Udrea, in Italia??? Te astept!”, este mesajul lui Daniel Ianos, care de mai mult timp are o disputa personala cu  unul dintre membrii gruparii interlope conduse de Lucian Boncu.

“Esti fratele meu si stii ce insemni pentru mine. Dai verde si nu mai conteaza nimic. Stii ce iti zic, fara sa se termine draq cu toate amenintarile astea. Te rog!!!”, este oferta de razbunare a lui Yo Yo, pseudonimul unui posibil alt interlop.

Contactat de Impact Press, “Imparatul Timisoarei”, cum se alinta Sorin Udrea in vremurile bune, a refuzat sa faca vreun comentariu despre tentativa de asasinat careia i-a supravietuit.

In schimb, intr-un alt mesaj pe Facebook, un alt membru al lumii interlope isi exprima speranta ca “nu va fi Nasleu urmatorul”. Este vorba despre Ionut Nasleu, fost ofiter SRI, senator vicepresedinte al ANRP si consilier de securitate al primarului Nicolae Robu, care a fost audiat la DIICOT, in calitate de martor, in dosarul de trafic de droguri al gruparii Boncu.

Revenind la Sorin Udrea, sa mai spunem ca acesta a fost condamnat de Curtea de Apel Timisoara, in martie 2016, la 6 ani si opt luni de inchisoare, a fugit in Italia inainte de a fi dus dupa gratii, iar  justitia italiana a decis ca acesta sa-si ispaseasca pedeapsa in regim deschis, in localitatea Desenzano del Garda, la 30 de kilometri de Brescia. Vizitat des de prietenii din Romania, Sorin Udrea spune ca nu resimte rigorile epidemiei de coronavirus, fiindca poti trece peste orice, daca ai libertate.

“Nu am timp sa ma plictisesc, pentru ca aici e zona turistica, fiind langa lacul Garda. Cea mai importanta este libertatea. Daca esti sanatos si liber, le poti face pe toate. Spun inca o data ca am fost condamnat pe nedrept. De ce am mers mai departe, la CEDO?

Pentru ca un proces acolo dureaza 10 ani, iar la final te alegi cu cateva mii de euro despagubire din partea statului. Anii stati la inchisoare nu ti-i da nimeni inapoi”, spune Sorin Udrea, in urma cu cateva luni, in prima declaratie publica de dupa condamnare. (V.E.)

 

Leave a Reply