Doua “sageti” ale contrabandistilor de tigari din Timisoara, interceptate de jandarmii de la Gruparea Mobila. VEZI cum s-au tradat traficantii

Un echipaj de jandarmerie din Gruparea Mobila Timisoara a interceptat doua “sageti” ale contrabandistilor de tigari din Timisoara, care ofereau la vanzare 270 cartuse cu tigari, despre care exista suspiciunea ca provin din contrabanda.


Evenimentul s-a petrecut, duminica, 11 octombrie, in timpul unei misiuni de patrulare, cand jandarmii au observat doi barbati aflati langa un autoturism parcat pe o strada din municipiul Timisoara.

La vederea echipajului de jandarmerie, acestia aveau un comportament agitat, ce a atras atentia.

Jandarmii le-au solicitat documentele pentru a le stabili identitatea. La verificari a rezultat ca au varsta de 39 respectiv 40 de ani si domiciliul in municipiul Timisoara. La controlul autovehiculului, au fost gasite, in interiorul acestuia, 270 cartuse cu tigari nemarcate fiscal.

“Intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii si predata, impreuna cu actele de sesizare, organelor de urmarire penala in vederea continuarii cercetarilor”, ne-a comunicat col. Emilia Finata, purtatorul de cuvant al Gruparii de Jandarmi Mobila Timisoara. (V.E.)

Leave a Reply